Stare de alertă în România de azi timp 30 de zile. Reguli noi de Paşte şi 1 Mai

De astăzi, starea de alertă se prelungeşte în toată ţara cu alte 30 de zile, până pe 12 mai. La jumătatea lunii mai, România va împlini un an de stare de alertă, la care se adaugă cele două luni iniţiale de stare de urgenţă.
Viorel Dobran
13 apr. 2021, 10:07
Stare de alertă în România de azi timp 30 de zile. Reguli noi de Paşte şi 1 Mai
Stare de alertă.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că este posibil să putem renunţa la masca obligatorie în anumite condiţii excepţionale, chiar de la 1 mai. Propunerea va fi discutată în Comitetul Naţional de Situaţii de Urgenţă (CNSU).

Stare de alertă. În perioada 1 mai – 2 mai 2021 (Paştele Ortodox 2021), în intervalul orar 20:00 – 5:00, în toate localităţile va fi permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.

De asemenea, în perioada 13 aprilie – 13 mai 2021, comunitatea musulmană din întreaga lume va începe postul specific lunii sfinte Ramazan care semnifică începutul revelării Coranului cel Sfânt Profetului Muhammed de către îngerul Gavriil.  Noaptea de Kadîr este predecesoare ca şi importanţă slujbei de Ramazan Bayram. În acest context, în toate localităţile va fi permisă circulaţia enoriaşilor musulmani în afara locuinţei sau gospodăriei, în perioada 8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20:00-5:00, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

Un alt element de noutate constă în limitarea gradului de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pe Litoral. 

În zilele de 23 aprilie şi 30 aprilie 2021, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ sau prestări de servicii îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5:00-20:00. În aceste zile, în intervalul orar 20:00-5:00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Descarcă AICI declaraţia pe proprie răspundere şi adeverinţa de la angajator

Stare de alertă. În rest, se păstrează măsurile de până acum:

1. în toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

2. în toate localităţile, unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate
  • cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Măsurile instituite în localităţile prevăzute la pct. 1 nu se aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localităţile prevăzute la pct. 2 nu se aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

De asemenea, în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne instituită obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

Mai mult, tot în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şicompletările ulterioare, se păstrează obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.

Aceste măsuri nu se aplică operatorilor economici, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, respectiv, dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

Valabilă rămâne şi excepţia, astfel încât, în intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici să poată activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Stare de alertă. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori. Această măsură nu se aplică în localităţile unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.

STARE DE ALERTĂ. Ce amendă rişti dacă nu porţi masca în locuri publice. Lista amenzilor valabile de azi

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Tajine de pui cu lămâie şi măsline. Rețeta lui Chef Horia Manea de la Meniu de vedetă
Fanatik.ro
Valeriu Iftime a făcut calculele pentru finalul sezonului din SuperLiga: “Dacă batem U Cluj suntem în play-off!”. Ce şanse mai au FCSB şi CFR Cluj
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist: Întreaga familie a fost devastată
Playtech.ro
Ce riști dacă nu plătești întreținerea la bloc timp de 60 de zile. Ce prevede legea
Adevarul
A murit „regele motorinei”, partenerul „de afaceri” al fostului șef al ANAF Sorin Blejnar. Era dat în urmărire internaţională din 2015
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat cine este femeia care a căzut în fața mașinii, în Târgu Jiu. Nadiana Rozalia Olariu era angajată a Spitalului Județean de Urgență
iamsport.ro
Gică Hagi nu vine la națională din cauza lui Mihai Stoichiță! ”E o problemă!”
MediaFlux
Comunele care trebuie să rămână rapid fără primari: Mai citiți o dată până realizați ce înseamnă așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Tentativă de răpire în supermarket! Fetița de un an și jumătate a fost smulsă de lângă mama ei
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat