Ultimul ordin semnat de Vlad Voiculescu a apărut în Monitorul Oficial

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de revocare a lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii.
Filip Stan
15 apr. 2021, 11:46
Ultimul ordin semnat de Vlad Voiculescu a apărut în Monitorul Oficial
Mediafax

Înainte să fie demis, Vlad Voiculescu a semnat un protocol alături de ministrul Eduard Novak, delegatul Ministerului Tineretului și Sportului, prin care se permite ca sportivii să fie testați cu teste rapide pentru COVID-19. Decizia a intrat în vigoare, fiind publicată, miercuri, în Monitorul Oficial, anunță Digi Sport.

Până în acest moment, sportivii trebuiau testați cu teste PCR. De acum înainte vor fi acceptate și teste rapide antigen, care costă mult mai puțin. Un test rapid costă în jur de 30 RON, în timp ce un test RT-PCR, pentru un singur sportiv, costă circa 300 RON.

Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat această modificare prin intermediul unui comunicat de presă: „Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, și Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, au semnat ordinul comun nr.197/462/2021, care va permite folosirea testelor rapide pentru sportivi.

Andrei Baciu ar putea prelua o parte din atribuţiile ministrului Sănătăţii, portofoliu ocupat interimar de Florin Cîţu
Testarea sportivilor se va putea face și prin metoda testelor rapide. Aceste teste sunt recomandate pentru utilizare numai în anumite condiții și de către profesioniști, fiind considerate valabile doar dacă sunt făcute în unități avizate de Ministerul Sănătății și efectuate în conformitate cu metodele aprobate de Ministerul Sănătății, prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.513/2020, la fel ca și testele RT-PCR.

Lista unităților avizate se regăsește pe pagina Ministerului Sănătății. Această modificare de reglementare atât de așteptată va face activitatea sportivă mai accesibilă, inclusiv pentru amatori, și va ușura presiunea financiară care a generat constrângeri și dificultăți în lumea sportului, date fiind costurile semnificativ mai mici ale acestor teste, prin comparație cu cele RT-PCR”, anunță MTS.

Florin Cîțu a depășit momentul demiterii lui Vlad Voiculescu: „România, în topul țărilor UE la campania de vaccinare. Suntem tot mai aproape de revenirea la normalitate”
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul prin care l-a numit interimar la Ministerul Sănătăţii pe premierul Florin Cîţu. Premierul Florin Cîţu a anunţat că a avut miercuri în întâlnire cu reprezentanţii conducerii Ministerului Sănătăţii şi că va prelua interimar funcţia de ministru al Sănătăţii, după revocarea lui Vlad Voiculescu şi după ce Dan Barna a refuzat să ocupe poziţia. El a adăugat că joi va fi o şedinţă de Guvern şi va avea întâlniri online cu toţi directorii DSP şi directorii spitatelor COVID. Acesta a mai spus că prioritatea rămâne asigurarea celor 1.600 de paturi la ATI.

Premierul Florin Cîţu a trimis la Cotroceni miercuri documentele privind revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii. La scurt timp, şeful statului a semnat decretul de revocare a acestuia. Şeful Guvernului îi propusese vicepremierului Dan Barna să preia interimar portofoliul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Cine e marea favorită în Rapid – Dinamo, primul derby bucureștean. Daniel Pancu și Nuno Campos, plusuri și minusuri după „era Gâlcă” și „era Kopic”
Capital.ro
„Oamenii sunt înșelați”. Scandalul care zguduie Germania după creșterea prețurilor la pompă
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Radu Drăgușin, detalii teribile despre accidentarea care aproape i-a încheiat cariera: „Multă durere, am învățat să merg din nou!”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Mihai Rotaru a spus ce pachet de acțiuni deține, de fapt, la Universitatea Craiova: ”Pot să rămân și cu mai puțin!”
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 15 august. Ce este interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat