Oamenii care nu poartă mască vor putea fi detectaţi prin intermediul unei aplicaţii a unei companii româneşti

O aplicație care ajută la identificarea tuturor persoanelor care nu respectă măsura purtării măștii de protecție corect, pe nas și pe gură, atât în spațiile închise, cât și în cele deschise, va fi lansată în România.
Romania TV
26 oct. 2020, 13:45
Oamenii care nu poartă mască vor putea fi detectaţi prin intermediul unei aplicaţii a unei companii româneşti

Dezvoltatorul, Starbyte, a anunțat că soluția este parte integrantă din 4Apply, o aplicație ce se folosește pentru procesul de pre-aprobare a creditelor online și deschidere de cont.

Prin intermediul aplicației, persoanele care poartă mască și cele care nu o poartă pot fi detectate prin sistemul de recunoaștere a feței. Atunci când o persoană nu respectă regulile, o notificare va fi trimisă administratorului sau responsabilului.

„În condiţiile înmulţirii alarmante a numărului de persoane infectate, nevoia de a identifica în timp real persoanele care nu poartă mască a devenit o necesitate, dar şi o obligaţie morală pentru organizaţiile care au spaţii tranzitate. Soluţia noastră le oferă şansa de a reacţiona prompt şi de a preveni posibile infectări şi suntem mândri că putem contribui în acest fel la limitarea răspândirii virusului”, a declarat Adrian Băcăianu, director general Starbyte.

Aplicația românească 4Apply e destinată instituțiilor financiare, companiilor de asigurări, dar și altor firme care doresc să implementeze un flux de înrolare sua de creditare online, automatizat, prin date biometrice.

Astfel, platoforma de conectează cu furnizori de semnătură digitală și astfel se pune la dispoziție un flux complet prin care utilizatorii să poată semna digital documente pe telefon, calculator sau tabletă.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
E gata! Neluțu Varga i-a dat afară pe Folha și 3 jucători dezastru în CFR Cluj – Tromso 0-5. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
De ce consumă mai mult mașina dacă rezervorul este aproape gol. Greșeala pe care mulți șoferi o fac fără să știe
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România