Vaccinul împotriva covid-19 al Pfizer şi Biontech oferă „90% protecţie”

Vaccinul împotriva covid-19 al Pfizer şi Biontech este ”eficient 90%”, anunţă luni cele două laboratoare, în urma primei analize intermediare a testului lor, aflat în faza a treia, ultima înaintea unei omologări, relatează AFP.
Romania TV
09 nov. 2020, 11:51
Vaccinul împotriva covid-19 al Pfizer şi Biontech oferă

Această ”eficienţă de vaccinare” a fost măsurată prin compararea numărului de participanţi infectaţi cu noul coronavirus în grupul care a primit vaccinul şi în cel care a primit un pacebo, ”la şapte zile de la a doua doză” şi la 28 de zile de la prima doză, anunţă într-un comunicat comun Pfizer şi Biontech.

Nelu Tătaru anunţă că ”toate structurile statului” se vor implica în campania de vaccinare anti-Covid, inclusiv Armata, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi medicii de familie

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă că „toate structurile statului” se vor implica în campania de vaccinare anti-COVID-19, inclusiv Armata şi medicii de familie. Acesta a precizat că se lucrează deja la o strategie privind vaccinarea.

„Vor fi implicate toate structurile statului în această strategie de vaccinare. Noi în avem în pregătire, lucrăm în fiecare zi, avem puncte focale şi avem oameni care lucrează cu Comisia Europeană, stabilim această procedură şi strategia de vaccinare”, a declarat Nelu Tătaru, miercuri, la Sibiu, răspunzând unor întrebări.

Ministrul a explicat că fiecare dintre tranşele de vaccin care vor ajunge în România la începutul anului viitor va fi distribuită în teritoriu „cu ajutorul anumitor structuri”.

„Va fi implicată şi armata şi DSU-ul şi Spitalele judeţene şi medicii de familie”, a adăugat Tătaru.

Ministrul a mai arătat că medicii specialişti care au terminat Rezidenţiatul vor fi angajaţi în următoarea perioadă odată ce vor avea certificatele sau adeverinţele necesare, astfel încât aproximativ 200 de specialişti vor fi detaşaţi către locurile unde este nevoie de ei.

Întrebat care ar fi soluţia pentru ca elevii să meargă din nou la şcoală, ministrul a răspuns că este nevoie „să scadă numărul de infectări”.

„În acest context nu putem vorbi (de redeschiderea şcolilor – n.r.)”, a mai susţinut ministrul.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că prima tranşă de vacci, pentru Româna „ne aşteptăm să ajungă, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor”.

„Trebuie să fim pregătiţi şi tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul sănătăţii şi cu experţii din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României şi am discutat despre găsirea celor mai eficiente soluţii de acţiune la nivelul întregului sistem sanitar, de la medicul de familie până la nivel de spital”, a declarat prşedintele.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi detalii în cazul româncei găsite moartă în lada patului, în Italia. Fiul ei de 6 ani, posibil martor-cheie în anchetă
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, calificări și semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Piața imobiliară a continuat să crească în marile orașe din România. Apartamentele sunt în medie cu 6% mai scumpe decât anul trecut
Playtech.ro
Câți bani a strâns un român din ambalajele SGR în doar câteva luni. Metodele prin care clienții spun că își dublează suma
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Este stare de urgență în Columbia, după cutremurul de 7,4 pe Richter! Cel puţin 132 de persoane s-au stins şi 570 au fost rănite
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat