Fost condamnat pentru trafic de minore, ajuns consilier judeţean în Vaslui. Se va ocupa de protecţia copiilor, cultură şi învăţământ

Cristian Turcu, condamnat în urmă cu 10 ani pentru trafic de minore, a fost învestit, luni, consilier judeţean în cadrul CJ Vaslui. Turcu va face parte şi din comisiile de specialitate ale Consiliului Județean, una dintre ele fiind cea de protecţie socială, protecţie copii, învăţământ, familie, cultură, culte şi sport, informează Adevărul. 
Romania TV
10 nov. 2020, 14:20
Fost condamnat pentru trafic de minore, ajuns consilier judeţean în Vaslui. Se va ocupa de protecţia copiilor, cultură şi învăţământ

Cristian Turcu, în vârstă de 36 de ani, a candidat la alegerile locale din septembrie pentru un post de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Vaslui, din partea ALDE, aflându-se pe poziţia a şasea pe lista de candidaţi, o poziţie considerată neeligibilă.

În urma rezultatelor alegerilor din 27 septembrie, celor de la ALDE le-au revenit două posturi de consilier judeţean. Iniţial, acestea au fost ocupate de Dan Marian şi Dan Liviu Cain. Ulterior, Dan Marian a fost ales vicepreşedinte al CJ Vaslui, astfel că un post de consilier judeţean, alocat ALDE, a rămas liber. Deşi se afla pe poziţia a şasea a listei, cel de-al doilea mandat de consilier judeţean ALDE a fost adjudecat de Cristian Turcu, după ce ceilalţi candidaţi, aflaţi în faţa sa, au renunţat. Aşa că luni, Cristian Turcu a depus jurământul în calitate de consilier judeţean.

 

Cristian Turcu, condamnat pentru trafic cu minore în 2010

Cristian Turcu a ajuns în vizorul procurorilor DIICOT pe vremea când avea 25 de ani şi îşi desfăşura activitatea ca DJ într-o discotecă din Vaslui. Aici a cunoscut două surori, minore, dintr-un sat din zona Huşi, care proveneau dintr-o familie cu probleme. Potrivit DIICOT, aflând de starea financiară precară şi relaţiile proaste pe care cele două surori le aveau cu părinţii, Cristian Turcu le-a propus fetelor să meargă în Italia pentru a practica prostituţia.

„În urmă cu aproximativ două luni, Turcu Cristian mi-a spus că un prieten de-al său i-a cerut să găsească fete pe care să le aducă în Italia pentru a practica prostituţia; atunci i-am spus că mie mi-e frică şi nu am curaj să plec; el mi-a spus că nu consideră că este aşa de periculos şi că poţi să lucrezi la cameră, la stradă sau pe internet”, le-a spus una dintre fete anchetatorilor.

Potrivit sursei citate, Turcu le-a luat de acasă pe cele două fete şi le-a predat unui proxenet care urma să le transporte in Italia. Tranzacţia a avut loc într-un motel din apropierea unei benzinării din Vaslui. Conform declaraţiei unei dintre minore, Cristian Turcu ar fi primit în schimbul fetelor suma de 1.000 de euro. 

În 2010, Cristian Turcu a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la 3 ani de închisoare cu suspendare, mai scrie Adevarul. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup, acum: Norvegia – Ungaria 20-16 după ce unguroaicele au redus din -6 goluri
Capital.ro
Traian Băsescu îl apără pe Siegfried Mureșan în fața criticilor: Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Edi Iordănescu a remarcat absența unui tricolor din lotul lui Gică Hagi: ”M-a surprins un pic că nu a fost”
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte