Costel Alexe, după ce a pus sub control judiciar, îl sfidează pe Iohannis: „Voi continua la CJ Iaşi”

Fără penali în funcţii publice pare să fie un slogan doar pentru Opoziţie. Costel Alexe este urmărit penal, dar s-a autosuspendat doar de la conducerea filialei PNl Iaşi.
Filip Stan
28 apr. 2021, 10:42
Costel Alexe, după ce a pus sub control judiciar, îl sfidează pe Iohannis:

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat miercuri că a fost pus sub control judiciar şi a decis să se autosuspende de la conducerea PNL Iaşi, dar îşi va continua activitatea la CJ.

„Ieri, 27 aprilie, am fost invitat la DNA pentru a mi se aduce la cunoştinţă că, în dosarul care mă vizează, am primit calitatea de inculpat, iar procurorii au dispus impunerea controlului judiciar”, a declarat Alexe, conform unui comunicat de presă.

Costel Alexe respinge acuzaţiile din scandalul Romsilva. „Este o regie autonomă cu reguli clare privind angajările”
El susţine că este nevinovat şi îşi exprimă convingerea că va demonstra acest lucru în instanţă. „În acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcţia de preşedinte al PNL Iaşi”, a adăugat Costel Alexe.

Acesta a precizat, însă, că rămâne la conducerea Consiliului Judeţean. „Voi continua activitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean şi voi demonstra împreună cu echipa pe care am format-o că putem implementa programul de guvernare pe care l-au votat ieşenii şi că administraţia liberală este un exponent al schimbării în bine”, a afirmat Alexe.

Iohannis, despre Costel Alexe şi Mihai Chirica: Ar fi cazul să reacţioneze politic şi PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că „ar fi cazul” ca PNL să „reacţioneze politic” în ceea ce priveşte faptul că atât şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, cât şi primarul Mihai Chirica sunt vizaţi de acuzaţii ale procurorilor. „(…) dacă nu o va face în următoarele zile, voi avea o discuţie pe această speţă”, a afirmat Iohannis. Întrebat dacă vocea sa mai contează în PNL, şeful statului a replicat: „Vom vedea”.

Klaus Iohannis a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, despre criteriile de integritate anunţate în campanie, în contextul în care şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, şi primarul din Iaşi, Mihai Chirica, ambii de la PNL, sunt cercetaţi.

„Ar fi cazul să reacţioneze politic şi PNL, dacă nu o va face în următoarele zile, voi avea o discuţie pe această speţă”, a replicat Iohannis Întrebat dacă vocea sa mai contează pentru PNL, în contextul în care şeful statului le-a cerut liberalilor să ia o decizie şi după apariţia acuzaţiilor la adresa lui Costel Alexe, Iohannis a răspuns: „Vom vedea”.

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

Citeşte şi: O nouă demisie în Guvernul Cîțu! Premierul a acceptat-o imediat

Rechizitoriul DNA pentru Costel Alexe:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând de la data de 27 aprilie 2021, până la data de 25 iunie 2021 față de inculpații:

– ALEXE COSTEL, la data faptelor ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și instigare la delapidare,

– Persoană fizică având funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale cu activitate în siderurgie, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și delapidare.

Între obligațiile impuse prin controlul judiciar față de cei doi inculpați se află interdicția de a părăsi țara și aceea de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale cu anumite persoane, menționate în ordonanță.

În ordonanțele de luare a măsurii controlului judiciar se arată că în cauză există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 6 aprilie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, inculpat în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligației asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situația depozitelor menționate în cuprinsul hotărârii CJUE.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.

Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de 99.956 lei și constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei și a transportului.

Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, inculpat în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Zodiile care dau lovitura până pe 21 iunie. Patru nativi au noroc în viață și în plan financiar
Capital.ro
Taxă obligatorie în România. Șoferii care achită până la 5.315 lei. Decizia se aplică de la 1 iulie
Playtech.ro
Județul din România cu fenomene geologice unice în lume. Cei care ajung aici spun că peisajul nu pare de pe Pământ
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Marele adevăr despre Elon Musk. Se droghează sau nu?
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
BREAKING | Delia Gaspar a murit într-un accident rutier cumplit, la doar 34 de ani 😢
Playsport.ro
Vârsta de pensionare în România trebuie schimbată pentru anumite categorii, consideră...
Capital.ro
Doliu în lumea muzicală. A murit un celebru artist. A lăsat în urmă o moștenire artistică de neînlocuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Putin e scos din minți! Lovitura decisivă dată de UE
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei