Traian Băsescu se implică în discuţia despre pensii: „De ce ar trebui să contribuim noi pentru nişte pensii de 80.000 de lei? Este inadmisibil!”

Fostul preşedinte Traian Băsescu, în prezent europarlamentar PMP, susţine că există şi o altă problemă în sistemul de pensii, pe lângă cea a pensiilor speciale, respectiv artificiile legislative prin care unii demnitari ajung să aibă pensii mult mai mari decât salariul din timpul activităţii.
George Russo
06 mai 2021, 22:19
Traian Băsescu se implică în discuţia despre pensii:

Traian Băsescu a vorbit joi seară despre situaţii aberante, în care unii foşti demnitari ajung să încaseze pensii chiar şi de 80.000 de lei lunar, ceea ce fostul preşedinte consideră că ar trebui corectat.

„Dacă din punct de vedere al acordării acestor pensii, lucrurile sunt în regulă, nu se iau banii de la pensionarii contributori, pe de altă parte, dimensiunile unora dintre aceste pensii sunt absolut nejustificate. Pensii de 30, 40 de mii de lei, 50 de mii de lei. Unii, prin artificii legislative, promovate tot de miniștri, nu de altcineva, de oamenii politici au fost promovate, prin diverse artificii au ajuns să aibă pensii mult mai mari decât salariile mari pe care le-au avut înainte de pensionare.

Traian Băsescu: „Se ajunge la pensii de 80.000 de lei, prin transfer de la bugetul de stat”

Deci este un alt aspect care trebuie discutat și aici chiar nu există justificare să se ajungă la pensii de 60 de mii, 70 de mii și 80 de mii de lei, prin transfer de la bugetul de stat, în condițiile în care și bugetul de stat, chiar dacă nu e fondul de pensii, și bugetul de stat este tot din contribuțiile românilor, nu din altă parte. Nu înțeleg de ce ar trebui să contribui eu sau dvs. ca să existe niște pensii de 80 de mii de lei. Așa ceva este inadmisibil!”, a declarat Traian Băsescu la RealitateaPlus.

Citeşte şi: Sociolog: AUR ar putea ajunge al doilea partid din Romania la urmatoarele alegeri. Care este miza participării la alegerile din Republica Moldova

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT