Andrei Baciu, precizări de ultimă oră despre maratonul vaccinării şi despre vaccinarea la medicii de familie: „Avem posibilitatea logistică, există doze suficiente, vom creşte ritmul vaccinării”

Andrei Baciu dă asigurări că maratoanele vaccinării vor fi un succes. Secretarul de stat subliniază faptul că întreg procesul decurge într-un mod optim, şi asta întrucât există atât posibilitate logistică, cât şi doze de vaccin suficiente.
Oana Anghel
07 mai 2021, 03:44
Andrei Baciu, precizări de ultimă oră despre maratonul vaccinării şi despre vaccinarea la medicii de familie:
Maratonul vaccinării. Sursa FOTO: Facebook Spitalul Militar Central

Andrei Baciu, maratonul vaccinării. Secretarul de stat Andrei Baciu a declarat, în emisiunea Punctul culminant, că organizarea maratoanelor vaccinării presupune un efort substanţial. Totodată, el a dat asigurări că accelerarea vaccinării ne apropie de normalitate.

Andrei Baciu, despre maratonul vaccinării: „Vom creşte ritmul vaccinării”

Aceste lucruri se întâmpla deja în alte ţări. În acest fel, suntem mai aproape de normalitate. A fost o zi în care am atins o bornă, 100.000 de persoane vaccinate. Este prima oraă în România când atingem această cifră.

Avem posibilitatea logistică, există şi doze suficiente. Sigur, vor exista variaţii de la o zi la alta. În weekenduri, personalul medical care vine după un an destul de greu mai are nevoie să ia o pauză, să schimbe turele. În weekenduri vor exista mici fluctuaţii, însă o să menţinem ritmul la acest nivel şi, pe măsură ce trece timpul, o să şi creştem capacitatea de vaccinare„, dă asigurări Andrei Baciu.

Citeste si Tot ce trebuie să știi despre vaccinarea anti-Covid fără programare

Cum decurge vaccinarea în cabinetele medicilor de familie

Secretarul de stat a făcut referire şi la creşterea capacităţii de vaccinare în cabinetele medicilor de familie.

Aici nu este o activitate foarte voluminoasă. Medicii de familie programează puţini pacienţi in timpul zilei, de regulă multiplu de cinci pentru că sunt flacoane care conţin cinci doze. În ideea de a evita irosirea dozelor, planifică aproximativ 5-10 pacienţi, însă lucrurile cresc.

În decurs de o săptămână o să crească numărul medicilor de familie şi asta e o soluţie accesibilă mai ales pentru comunităţile îndepărtate. Să aibă un medic de familie care să le ofere această posibilitate este foarte la îndemână pentru toţi oamenii din acea comunitate„, precizează Andrei Baciu.

Care sunt centrele în care se va desfăşura maratonul vaccinării în Bucureşti

Referitor la maratonul vaccinării care debutează în bucureşti pe data de 7 mai, secretarul de stat a precizat că acesta se va desfăşura la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. Acesta nu exclude, însă, şi locurile mai neconvenţionale, cum ar fi cârciumile.

„Începând de pe 7 mai, la Sala Palatului vor fi 40 de fluxuri. Există o echipă mare de oameni acolo şi oricine doreşte se poate vaccina fără programare, doar cu buletinul. De asemenea, vor exista 10 fluxuri la Biblioteca Naţională. Vaccinarea se va face cu vaccinul Pfizer. Ne dorim ca, în decursul acestui weekend, să accelerăm ritmul vaccinării”, precizează secretarul de stat.

Vaccinarea, în spaţii neconvenţionale

Întrebat de moderatorul Victor Ciutacu dacă ia în calcul şi transformarea unor locuri mai puţin convenţionale în centre de vaccinare, cum ar fi cârciumile, Andrei Baciu a spus că este luată în calcul această variantă.

Aceasta este o idee bună şi nu e departe de a fi implementata. Noi am lansat această posibilitate companiilor private să organizeze centre de vaccinare pentru angajaţi şi familiile lor. Într-un restaurant poate fi deschis un centru de vaccinare pentru populaţia generală. Noi îl putem înregistra pe platformă. Asta ar însemna, sigur, că vaccinarea se va face cu programare„, a precizat medicul.

Citeste si Vaccinul anti-COVID Johnson&Johnson poate fi făcut la medicul de familie. Andrei Baciu: „Vom avea încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare”

Caravanele mobile, un succes

Secretarul de stat a precizat că vaccinarea în caravanele mobile a fost un succes, dar că, din păcate, nu există resursă umană suficientă.

Caravanele mobile sunt o soluţie eficientă. Nu vorbim de foarte multe echipe mobile pentru ca nu există atât de multă resursă umană disponibilă. În principiu, vorbim de 100 de vaccinări pe zi pentru o echipă, lucru acre este într-o oarecare măsură similar şi pentru o echipă din centrele de vaccinare. Caravanele sunt foarte utile în special pentru comunităţile îndepărtate în care accesul la servicii medicale în general e dificil.

În plus, trebuie să existe o colaborare între autorităţile locale şi autorităţile centrale. Depinzi foarte mult de partea de programare. Trebuie să ştii câte persoane îşi doresc să se vaccineze ca să pregăteşti dozele, consumabilele şi echipele care să se deplaseze acolo. Ne dorim să nu irosim zile. E esenţial ca programarea persoanelor care îşi doresc să se vaccineze să fie făcută foarte exact„, a adăugat Andrei Baciu.

 

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
După ce și-a schimbat numele, Victoria Beckham face o dezvăluire neașteptată. Cum este numită acum soția lui David Beckham
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. E o victorie categorică. Nu-l mai poate întrece nimeni
Playtech.ro
Vânzare cu certificatul de moștenitor. În ce condiţii se poate face
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
iamsport.ro
Incredibil! Echipa din Liga 1 la care jucau ”numai alcoolici”: ”Matrafoxiști rău de tot! Doar băutură se băga”
MediaFlux
Hackerii au atacat Apele Române, sunt distrugeri masive. Ce se întâmplă cu barajele
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet