Şeful PSD Dâmboviţa: Ion Stan este nevinovat. Disputa politică îmbracă forme inacceptabile

Actualul preşedinte al PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, consideră că fostul lider social-democrat al filialei locale Ion Stan, urmărit penal pentru trafic de influenţă, este nevinovat şi acest fapt "va putea fi dovedit şi în faţa unei instanţe", transmite Mediafax.
Romania TV
23 nov. 2012, 18:21
Şeful PSD Dâmboviţa: Ion Stan este nevinovat. Disputa politică îmbracă forme inacceptabile

Adrian Ţuţuianu a declarat că, în ultimul timp, în campania electorală se întâmplă „lucruri care sunt cel puţin, ciudate” şi că informaţiile despre cazul Stan sunt puţine, iar „prezumţia de nevinovăţie” trebuie să acţioneze şi în cazul deputatului aflat în ancheta DNA.

„Mă abţin să fac foarte multe comentarii atâta vreme cât nu am informaţii complete, corecte şi verificate cu privire la situaţia domnului Stan. Eu cred că domnul Stan se bucură, ca orice om din această ţară, de prezumţia de nevinovăţie şi am convingerea că ceea ce a spus aseară, că este nevinovat, va putea fi dovedit şi în faţa unei instanţe de judecată. (…) Foarte multe lucruri de genul acesta, care păreau de substanţă, s-au dovedit în final insuficient documentate ori s-au dovedit a nu fi cu o soluţie în sensul celei care a fost iniţial în instanţele de judecată. (…)”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta a adăugat că nu poate să nu remarce câteva lucruri care sunt, în opinia sa, cel puţin „ciudate”.

„A început campania electorală cu patru miniştri cercetaţi de ANI, a apărut raportul Curţii de Conturi care ţintea două, trei judeţe şi câteva municipalităţi, printre care şi Dâmboviţa, ca la numai două zile de la acest raport să apară această situaţie cu domnul Stan. Pe sondaj de opinie facut de noi şi făcut în mod profesionist are o cotă pe colegiul Voineşti de peste 70%. Eu remarc nişte coincidenţe”, a afirmat Adrian Ţuţuianu.

Liderul social-democrat a mai precizat că alegătorii din Dâmboviţa i-au transmis că ancheta DNA are legătură cu competiţia electorală, iar „disputa politică îmbracă forme inacceptabile”, care însă nu vor provoca „consecinţe sub aspectul rezultatului pe care îl va avea USL în Dâmboviţa”.

Joi, DNA a anunţat că procurorii anticorupţie au început urmărirea penală a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi cerut, de la un om de afaceri care l-a denunţat, 130.000 de lei pentru cheltuieli din campania electorală, în schimbul influenţei pentru obţinerea unor contracte.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit DNA, cercetările ce îl vizează pe deputatul Ion Stan, urmărit penal pentru trafic de influenţă, au fost extinse de către procurorii anticorupţie, potrivit cărora acesta a cerut şi a primit de la denunţător şi produse pentru campania electorală, în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

În vârstă de 57 de ani, Ion Stan este deputat de Dâmboviţa, aflat la al treilea mandat consecutiv în Legislativ. El este vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI. De altfel, încă din 2000, de când a intrat în Parlament, el a activat în Comisia SRI, fiind în legislatura 2000-2004 preşedinte al acesteia.

În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa.

De altfel, din 1996 şi până în acest an el a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea preşedintelui organizaţiei PSD Dâmboviţa Ion Stan cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu.

Totuşi, Ion Stan candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Arda Guler, devastat după eliminarea Turciei de la Cupa Mondială: „O, Doamne, de ce!?”. A început să vorbească singur
Capital.ro
Cei mai bogați fotbaliști de la CM 2026. Doi dintre ei au depășit pragul istoric
Playtech.ro
Apa care picură de la aerul condiționat te poate costa până la 5.000 de lei. Ce trebuie să știe proprietarii de apartamente
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Cât costă un covrig pe stadioanele de la Cupa Mondială. Prețul uriaș pe care trebuie să îl plătească suporterii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?