S-a semnat ordinul, se schimbă regulile pentru deschiderea şcolilor. Toţi elevii din Bucureşti, în bănci de miercuri

Incidenţa în Capitală transmisă luni de GCS este de 0,94 la mie, iar marţi a fost anunţată o şedinţă a Comitetului de urgenţă pentru decizia oficială a deschiderii şcolilor conform noilor reguli.
Filip Stan
17 mai 2021, 20:51
S-a semnat ordinul, se schimbă regulile pentru deschiderea şcolilor. Toţi elevii din Bucureşti, în bănci de miercuri

Deschiderea şcolilor mai are nevoie de o singură aprobare, după ce ordinul comun al ministerelor Sănătăţii şi Educaţiei a fost semnat luni seară.

Potrivit ordinului, scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ, pe parcursul anului şcolar/universitar, se va actualiza în funcţie de situaţie epidemiologică, cu excepţia situaţiei în care localitatea intră în carantină.

 

Prefectul Capitalei Alin Stoica a afirmat luni că, în cazul în care se menţine trendul descendent al ratei de infectare în Bucureşti, atunci marţi la avea loc o şedinţă a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a decide cu privire la revenirea elevilor cu prezenţă fizică în şcoli. Hotărârea ar putea intra în vigoare cel mai devreme miercuri, a adăugat el.

Şedinţă la Prefectura Capitalei pe tema reluării cursurilor în format fizic. Prefectul Alin Stoica a făcut anunţul

„Referitor la şcoli, dacă rămâne trendul descendent pentru rata de infectare, atunci vom avea mâine şedinţa CMBSU, în condiţiile în care astăzi va fi modificat ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii. Intrarea în vigoare ar putea fi miercuri, cel mai devreme”, a explicat luni Alin Stoica.

Cu privire la numărul de copii, în şcoli, prefectul Capitalei a transmis că este vorba de 157.143 de copii care pot participa cu prezenţă fizică în şcoli, 115.575 care pot participa online, dintre care, din motive de infrastructură, cinci unităţi de învăţământ vor continua învăţământul online, respect un număr de 2.922 de elevi, potrivit edu.ro.

Totodată, sunt 43 de elevi confirmaţi pozitiv la infecţia cu noul coronavirus şi 31 de clase sunt suspendate, iar 20 de persoane din personalul din învăţământ sunt confirmate cu COVID-19.
Incidenţa în Capitală transmisă luni de GCS este de 0,94 la mie. Astfel, dacă rata infectărilor cu noul coronavirus în Capitală a scăzut luni sub 1 la mie, ar însemna că toţi elevii ar putea reveni săptămâna aceasta în bănci, în cazul în care ordinul comun al ministerelor Sănătăţii şi Educaţiei va fi modificat astfel încât prezenţa fizică nediferenţiată în şcoli să fie posibilă încă de a doua zi după înregistrarea unei rate de infectare mai mică de 1 la mie.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat după şedinţa conducerii PNL că e posibil ca de miercuri toţii copiii din Bucureşti să meargă la şcoală.

„Nu ar fi raţional să se organizeze o şedinţă a CMBSU luni noaptea pentru a anunţa schimbări de marţi dimineaţă. Se va face, probabil, şedinţă la nivelul Municipiului Bucureşti în cursul zilei de marţi, după ce vom avea şi rata de infectare de mâine şi vom avea o confirmare a trendului descendent”, a declarat Cîmpeanu.

El a precizat că, în acest context, vede posibil ca de miercuri elevii să meargă la şcoală în Capitală, fără diferenţiere în funcţie de clasă, daca aceasta va fi decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.

Evaluarea Națională 2021. Ministerul Educaţiei a publicat un nou set de teste de antrenament la Limba și literatura română, Matematică și Limba și literatura maternă

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Peste 900 de primării riscă să rămână fără bani de la buget. Oana Gheorghiu: Trebuie să fie înrolate în platforma Ghiseul.ro
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Încă un război în Ucraina. Rusia are un plan care vizează orașe îndepărtate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România