Eurovision 2021. Ce ţinută va purta Roxen în semifinală: „Am primit o mulţime de reacţii pozitive”

Eurovision 2021. Reprezentanta României a apărut la ultima repetiţie cu o altă ţinută, chiar înainte de show-ul pentru juriile naţionale. Spectacolul pentru public debutează marţi, 18 mai, în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+.
Alina Costache
17 mai 2021, 21:53
Eurovision 2021. Ce ţinută va purta Roxen în semifinală:
Roxen este reprezentanta României la Eurovision

Eurovision 2021. Reprezentanta României la ESC 2021 a surprins publicul la ultima repetiţie, cu doar câteva ore înainte de show-ul pentru juriu, cu o ţinută complet schimbată faţă de primele apariţii pe scena concursului, transmite TVR.

După ce au scăpat de emoţiile testelor Covid, procedura standard impusă de organizatori tuturor participanţilor la eveniment – din nou, rezultatele acestora au fost negative -, Roxen şi echipa au urcat pe scenă pentru o nouă sesiune de repetiţii.

Reprezentanta României a cântat într-o rochie cu imprimeu floral, o apariţie total diferită faţă de cea purtată la primele repetiţii pe scena Rotterdam Ahoy, echipa reuşind să păstreze secretul privind vestimentaţia pentru concurs până în ziua show-ului pentru juriu.

Am primit o mulţime de reacţii pozitive la outfitul pe care l-am pregătit pentru concurs. Vă mulţumesc din suflet şi vă promit că voi da totul, diseară, în faţa juriului. Ne vedem marţi, la semifinala pentru public!”, a declarat Roxen.

Eurovision 2021

Ţinuta lui Roxen pentru Eurovision

Citeşte şi: Mihai Trăistariu desființează momentul artistic al lui Roxen, reprezentanta României la Eurovision: „Se chinuie să cânte”

Eurovision 2021. Marţi va avea loc semifinala

Luni, în preziua spectacolului, reprezentanţii României şi cei ai celorlalte ţări care evoluează în prima semifinală Eurovision, susţin două repetiţii.

Chiar dacă nu va fi transmisă de broadcasteri, a doua repetiţie de luni contează la fel de mult pentru calificare ca semifinala de marţi, întrucât show-ul a fost votat de juriile de specialitate din 19 ţări, votul lor contând în proporţie de 50%, la fel ca al publicului.

Prima semifinală Eurovision, în care va concura şi reprezentanta României, Roxen, cu melodia Amnesia, va avea loc pe 18 mai, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 22.00.

Românii de acasă nu au dreptul să voteze pentru reprezentanta ţării noastre, deci votul românilor din străinătate este cel care poate înclina balanţa calificării României în marea finală. Voturile primite de la publicul din străinătate vor conta în proporţie de 50%, restul de 50% fiind decizia juriilor din fiecare ţară, scrie News.ro.

Tot ce au de făcut cei care vor să susţină România este ca, în perioada alocată votării (care se va deschide imediat după încheierea prezentării celor 16 piese), să voteze 13 (numărul alocat României) la telefon, prin SMS sau prin aplicaţia de pe site-ul oficial al concursului: https://eurovision.tv/app.

Românii din străinătate vor putea vota de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon.

Numerele de telefon şi SMS şi tarifele aferente vor fi afişate în fiecare ţară televiziunea publică ce transmite concursul, dar le puteţi găsi şi online, pe portalurile tvr.ro, eurovision.tvr.ro sau pe pagina oficială facebook.com/eurovision.romania.

Fanii din România îşi pot vota favoriţii prin SMS la numărul 1399 (număr cu tarif special: 1,19 euro/SMS), de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon.

Cele mai importante momente din aventura delegaţiei României la Eurovision 2021 sunt la „Destinaţia Eurovision”.
Emisiunea urmăreşte pas cu pas reprezentanta României şi este difuzată în fiecare seară la TVR 1, TVR Moldova şi TVR Internaţional, de luni până vineri, de la ora 20.50 (în seara Finalei, de la 21.45), cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.

Totodată, Ştirile TVR vor difuza, în exclusivitate, reportaje cu imagini de la Rotterdam Ahoy.

Eurovision Song Contest 2021 are loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai şi va fi difuzat în direct la TVR. Roxen, reprezentanta României la ediţia cu numărul 65 a concursului, va fi al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală, pe 18 mai.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Echipa de Champions League sărbătorește golurile pe manele! Tzancă Uraganu și Prințesa de Aur i-au înnebunit pe fani
Capital.ro
Cutremur în România. Seismul s-a produs sâmbătă după-amiază. Ce magnitudine a avut și în ce zone s-a simțit
Playtech.ro
Ce trebuie să știi înainte să treci casa pe numele copilului. Greșeala pe care o fac mulți români
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
ANAF începe să emită deciziile de impunere pentru o categorie de români. Cine trebuie să se prezinte la unitatea fiscală începând de luni, 27 iulie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România