Şeful ANI acuză presiunile politice: „Au crescut exponenţial. Au devenit foarte agresive”

Preşedintele Agenţiei Naţionale române pentru Integritate (ANI) a denunţat luni o "creştere exponenţială a presiunilor politice" din toate părţile în vederea unei limitări a activităţilor instituţiei pe care o conduce, dar şi atacuri proferate de către preşedintele Senatului, relatează AFP.
Romania TV
26 nov. 2012, 13:06
Şeful ANI acuză presiunile politice:

Au existat întotdeauna presiuni, dar ele au crescut în mod exponenţial recent. Aceste presiuni au devenit foarte agresive„, a declarat Horia Georgescu, scrie Mediafax.

În prezent, declaraţiile din spaţiul public se rezumă la a îndemna atât la o destructurare a ANI sau la schimbarea legii care reglementează funcţionarea sa, cât şi la atacuri personale” la adresa conducerii instituţiei, a adăugat el.

Alegeri legislative sunt prevăzute în mai puţin de două săptămâni în România, pe 9 decembrie.

Fondată în 2008, ANI verifică integritatea oficialilor politici şi publici, cu scopul de a evita conflicte de interese sau cazuri de îmbogăţire personală ilegală. Acţiunea sa a fost lăudată de către Comisia Europeană (CE), care supraveghează îndeaproape lupta împotriva corupţiei în România.

O serie de miniştri şi parlamentari au fost constrânşi să demisioneze sau au fost revocaţi, în ultimii ani, în urma unor decizii ale acestei agenţii de luptă împotriva corupţiei.

La începutul lui noiembrie, ea a declarat „incompatibili” trei miniştri din cadrul Guvernului de centru-stânga condus de către premierul Victor Ponta, însă aceştia au refuzat să demisioneze, denunţând acuzaţii politice înaintea campaniei electorale.

„Presiuni vin din toate zonele politice şi nu aş vrea să fac distincţie între partidele aflate la putere şi opoziţie. Eu cred că ANI a început să aibă rezultate concrete, iar acest lucru deranjează”, a adăugat Georgescu.

El şi-a exprimat regretul faţă de faptul că preşedintele Senatului şi actualul lider al Partidului Naţional Liberal (PNL, la putere) Crin Antonescu a criticat din nou decizii ANI, duminică, într-o emisiune de televiziune, evocând inclusiv o eventuală plecare a preşedintelui Agenţiei.

Antonescu s-a solidarizat în mai multe rânduri cu miniştri sau oficiali vizaţi de către Agenţie pentru conflicte de interese.

„Acestea sunt declaraţii emise de către numărul doi în stat şi reprezintă o presiune de natură politică asupra instituţiei”, a apreciat Georgescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Curtea de Conturi a făcut prăpăd la Federația Română de Taekwondo! Unde s-au evaporat banii de la Agenția Națională pentru Sport
Capital.ro
Google Assistant dispare de pe telefoane și nu numai. Utilizatorii vor fi mutați obligatoriu la Gemini
Playtech.ro
Stagiul de cotizare pentru femei crește din august 2026. Cine trebuie să aibă mai mulți ani de contribuții
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Încă un război în Ucraina. Rusia are un plan care vizează orașe îndepărtate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România