Deputatul PSD Ion Stan, din nou la DNA

Deputatul PSD Ion Stan a fost, luni, din nou la DNA pentru a da o declaraţie în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut de la un om de afaceri 130.000 de lei pentru cheltuieli din campania electorală, în schimbul influenţei pentru obţinerea unor contracte
Romania TV
26 nov. 2012, 14:00
Deputatul PSD Ion Stan, din nou la DNA

Ion Stan a ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în jurul orei 15.30, fiind însoţit de avocat. El a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul DNA.

Acesta a părăsit sediul DNA după aproximativ 15 minute, spunând că va mai da curs şi altor invitaţii ale procurorilor dacă va mai fi cazul.

”Nu s-a întâmplat nimic. Am dat curs unei noi invitaţii a parchetului”, a declarat acesta, la ieşire din sediul DNA.

Deputatul PSD a fost şi în 23 noiembrie la Direcţia Naţională Anticorupţie, el spunând că nu a dat declaraţii în faţa anchetatorilor pe motiv că aceştia nu i-ar fi prezentat încă documentele ce stau la baza acestui dosar, însă va reveni în 26 noiembrie.

Întrebat dacă a discutat cu colegii de partid şi cu preşedintele PSD, Victor Ponta, despre dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, deputatul Ion Stan a spus că va discuta în 26 noiembrie cu aceştia despre cauza penală.

Totodată, Ion Stan a spus, răspunzând unei întrebări, că nu îşi va da demisia din Parlament şi că va continua campania electorală pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa.

În 23 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a extins cercetările în cazul deputatului Ion Stan, acesta fiind acuzat şi că ar fi primit de la denunţător produse pentru campania electorală în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

Potrivit ordonanţei de extindere a cercetărilor, în perioada mai-iunie 2009, în calitate de preşedinte al PSD Dâmboviţa, Ion Stan ar fi pretins şi primit de la denunţător, în mod indirect, în beneficiul formaţiunii politice din care face parte, produse pentru campania electorală în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

Stan l-ar fi lăsat pe denunţător să creadă că are influenţă asupra unor primari din Dâmboviţa pentru încheierea unor contracte cu firme controlate direct sau indirect de către denunţător, potrivit procurorilor DNA.

Deputatul PSD a aflat noile acuzaţii vineri 23 noiembrie, când a fost la DNA.

Ion Stan este acuzat şi că ar fi cerut de la acelaşi denunţător 130.000 de lei, din care ar fi primit 60.000, în patru tranşe de câte 15.000 de lei. Banii ar fi fost ceruţi pentru cheltuieli din campania electorală, Stan promiţând în schimb influenţă pentru obţinerea unor contracte, potrivit procurorilor.

În 22 noiembrie, DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală în cazul deputatului Ion Stan, pentru trafic de influenţă.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii arată în ordonanţa de începere a urmăririi penale că exista date şi indicii temeinice că, în perioada 12-14 noiembrie 2012, Ion Stan a pretins de la un denunţător 130.000 de lei, bani destinaţi pentru achiziţionarea combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi pentru achiziţionarea unor produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare.

Deputatul, susţin procurorii, a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător.

În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie, Stan a primit, prin intermediul lui Florin Sarca, patru tranşe a câte 15.000 de lei fiecare, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală, a precizat DNA.

Inspectorii de integritate au declanşat, săptămâna trecută, procedura de verificare a averii deputatului PSD Ion Stan, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX surse oficiale.

În vârstă de 57 de ani, Ion Stan este deputat de Dâmboviţa, aflat la al treilea mandat consecutiv în Legislativ. El este vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI. De altfel, încă din 2000, de când a intrat în Parlament, el a activat în Comisia SRI, fiind în legislatura 2000-2004 preşedinte al acesteia.

În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa.

De altfel, din 1996 şi până în acest an el a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea preşedintelui organizaţiei PSD Dâmboviţa Ion Stan cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu.

Totuşi, Ion Stan candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.

Conform declaraţiei de avere din septembrie 2012, Ion Stan deţine şase terenuri intravilane, o casă de locuit în Târgovişte, o casă de vacanţă în Dâmboviţa şi un apartament în Constanţa.

În 2012 şi-a cumpărat un autoturism Dacia Duster. Are 28.078,61 lei într-un cont bancar, depre care menţionează că sunt bani moşteniţi de soţia sa. El deţine acţiuni la SC Alimentara Târgovişte pentru care în anul 2011 a încasat dividende de 26.652 lei. De asemenea, în ultimul an fiscal, Ion Stan a încasat indemnizaţia de deputat de 61.956 lei, iar soţia sa a obţinut un salariu de 29.015 lei de la Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa.

DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Destin groaznic! Vedeta lui Liverpool a murit la 12 zile de când făcuse nunta! Trei copii au rămas orfani
Capital.ro
Adio, maestre! Am mai pierdut unul din actorii pe care l-am iubit cu toții enorm: Un uriaş blând cu barbă legendară
Playtech.ro
Neversea Kapital 2025 București. Preț bilete, abonamente, acces la festival și programul pe zile
DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Adevarul
Artificiile statului pentru plata unor bugetari de lux: angajați cu leafă la mai multe ministere și indemnizații în multiple Consilii de Administraţie
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Noi condiții de călătorie pentru copii. Fără buletin electronic
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
kanald.ro
Nepoata regelui Mihai se declară ființă non-binară. Mesajul transmis de Eelaz Biarneix: „Sunt într-un punct intermediar”
Cancan.ro
Ce se întâmplă cu pensiile speciale. Ilie Bolojan a făcut anunțul mult așteptat
Playsport.ro
Amendă de 1.600 de lei și suspendarea permisului pentru o greșeală banală în trafic. Mare atenție la...
Capital.ro
Vârstnicii care vor încasa 140 de pensii. Mihai Gâdea, în stare de șoc: Scuipă în ochii românilor!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
stirilekanald.ro
Imagini TERIFIANTE cu bărbatul omorât de urs pe Transfăgărășan
Ce înseamnă CASS aplicată asupra pensiilor de peste 3.000 de lei. Ilie Bolojan a venit cu explicații clare
MediaFlux
Câți bani pierd pensionarii după aplicarea CASS de 10%. Ilie Bolojan a dat un exemplu
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs