Brigada Rutieră Bucureşti şi Mercury360 îi învaţă pe cei mici că strada nu e de joacă

Începând cu luna octombrie, Brigada Rutieră Bucureşti a demarat campania de prevenire a accidentelor pietonale „Inocenţa”, realizată de Mercury360. Deja lansată în şcolile primare, campania va continua până în vara lui 2013 şi va include acţiuni de informare şi educare adresate copiilor, dar şi materiale de comunicare dedicate părinţilor şi profesorilor.
Romania TV
26 nov. 2012, 15:26
Brigada Rutieră Bucureşti şi Mercury360 îi învaţă pe cei mici că strada nu e de joacă

Ideea campaniei s-a conturat pe baza imaginaţiei copiilor, care poate transforma orice obiect în unul fantastic, dar nu îl poate înzestra cu atribute pe care cei mici nu le cunosc. Când vine vorba de maşini, imaginaţia copiilor este limitată numai de realitatea accidentelor cărora le cad victime chiar din joaca de care le este captată atenţia.

Vizualul campaniei ilustrează gândurile de joacă ale unui copil, întrerupte brusc de realitatea unui accident de maşină care pune capăt oricărui vis copilăresc, oricât de frumos. Acesta va fi prezent în şcoli, ca poster, dar şi în mai multe publicaţii, ca machetă de presă, vizând părinţii şi profesorii care pot relaţiona uşor cu mesajul campaniei, dar, mai ales, pot preveni accidentele în care sunt implicaţi copii.

„Cred că aceasta este latura cea mai frumoasă a meseriei de poliţist rutier, posibilitatea de a învăţa copiii, încă de la vârste fragede, acele minime noţiuni de educaţie rutieră care îi feresc, în calitate de mici participanţi la trafic, de accidentele rutiere. Este incredibil să îi vezi cât de pasionaţi sunt de ceea ce le explică poliţistul rutier şi cât de impresionaţi sunt de uniformă”, a declarat comisarul şef de poliţie Nicu Dragoş, şeful Brigăzii Rutiere Bucureşti.

„Ne-am dat seama că ar trebui să schimbăm puţin unghiul de abordare. Să vorbim atât şoferilor neatenţi, cât mai ales celor care au responsabilitatea de a-i face pe cei mici atenţi la rândul lor. Ne-a plăcut să intrăm în universul copiilor, iar gândul că îi putem ajuta într-o situaţie atât de serioasă, ne-a făcut să ne bucurăm de fiecare moment în care am lucrat la campanie”, a precizat Daniel Strugariu, art director/ilustrator proiect.

„Noi suntem obişnuiţi să vorbim pe limba copiilor de la alte campanii foarte dragi nouă, dar până acum nu a trebuit chiar să gândim expresiv din punctul de vedere al unui puşti de câţiva ani. Ne-am jucat în culori şi cuvinte, iar rezultatul ne bucură foarte mult”, a mai spus Ruxandra Papuc, copywriter.

Materialele de comunicare sunt bilingve întrucât sunt folosite şi în şcoli cu predare în limba engleză, targetul campaniei ridicându-se astfel la sute de copii, elevi ai şcolilor primare din Bucureşti.

Din partea Mercury360 au participat la dezvoltarea campaniei: Liviu Ţurcanu (Creative Director), Ruxandra Papuc (Copywriter), Daniel Strugariu (Art Director şi Ilustrator), Adrian Ion (DTP).

Din partea Brigăzii Rutiere Bucureşti, echipa care gestionează implementarea campaniei este formată din poliţişti rutieri din cadrul Biroului Educaţie Rutieră şi serviciilor de dirijare.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Fanii lui Chelsea nu l-au uitat pe Dan Petrescu, grav bolnav! Ce se pregătește pe Stamford Bridge în cinstea românului
Capital.ro
Regulă obligatorie pentru gunoi. Toleranță zero de la 1 ianuarie. Cetățenii care vor primi amendă dacă nu respectă
Playtech.ro
Când se fac nunţi în 2026: calendarul zilelor permise de Biserică UTILE
Adevarul
Decizia de ultim moment care l-a ținut pe un tânăr departe de incendiul de Revelion de la Crans-Montana
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Gigi Becali, criză de râs în direct la TV: ”Leșin când te aud. Zic: «Ia uite, bă, nebunul»”
MediaFlux
Prognoza meteo ianuarie 2026. Urmează o vreme cum nu a mai fost niciodată
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend