DNA cere aviz pentru ARESTAREA deputatului PSD, Ion Stan

DNA cere aviz pentru arestarea deputatului PSD Ion Stan, cercetat pentru trafic de influenţă. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis marţi ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, solicitarea de a cere Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului. Pivniceru a transmis Camerei cererea DNA, iar Biroul Permanent o va lua miercuri în discuţie.
Romania TV
27 nov. 2012, 09:04
DNA cere aviz pentru ARESTAREA deputatului PSD, Ion Stan

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a înaintat ministrului Justiției solicitarea de a sesiza Parlamentul României – Camera Deputaților pentru a cere încuviințarea arestării deputatului STAN ION, inculpat în dosarul nr. 334/P/2012, în sarcina căruia au fost reținute două infracţiuni de trafic de influenţă, a informat marţi DNA, într-un comunicat de presă.

Solicitarea a fost formulată în conformitate cu prevederile articolului 72 alineatul 2 din Constituţie, ale articolului 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor (republicată) şi ale articolului 193 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 (republicată) privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, a precizat DNA.

Ulterior, ministrul Justiţiei a transmis, marţi, preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă.

„Astăzi, 27 noiembrie 2012, în baza datelor comunicate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, în temeiul art. 72 alin. 2 din Constituţia României (republicată), art. 24 Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor (republicată) şi art. 193 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 (republicată) privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, ministrul Justiţiei a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Stan Ion, acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, ce fac obiectul unui dosar penal instrumentat de către procurorii anticorupţie”, se arată într-un comunicat de presă al MJ.

Biroul Permanent al Camerei discută, miercuri, de la ora 10.00, cererea de avizare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă.

„Astăzi, 27 noiembrie 2012, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a primit de la ministrul Justiţiei, Mona-Maria Pivniceru, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Ion Stan, implicat într-un dosar penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor.

„În conformitate cu prevederile constituţionale şi regulamentare incidente, preşedintele Camerei Deputaţilor va dispune măsurile procedurale pentru ca cererea Ministerului Justiţiei să fie introdusă cu prioritate pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, de miercuri, 28 noiembrie, ora 10.00, în vederea transmiterii ei către Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor”, mai precizează sursa citată.

DNA a început urmărirea penală faţă de Ion Stan pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii DNA arată, în ordonanţa de începere a urmăririi penale, că Ion Stan a cerut 130.000 de lei de la persoana care l-a denunţat, bani care urmau să fie folosiţi pentru cumpărarea de combustibil pentru unele autoturisme ce urmau să fie folosite în campania electorală a deputatului. De asemenea, de banii respectivi urmau să fie cumpărate alimente care să fie împărţite alegătorilor în preajma alegerilor din 9 decembrie.

În schimb, Ion Stan i-a promis omului de afaceri că îi va obţine contracte cu statul, prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari cu putere de decizie.

„În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, învinuitul Stan Ion a primit, prin intermediul lui Sarca Florin, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală”, arată procurorii DNA.

Totodată, procurorii DNA îl cercetează pe Ion Stan şi pentru că ar fi primit, în perioada mai-iunie 2009, în mod indirect, în beneficiul PSD, produse pentru campania electorală în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

Ion Stan a fost audiat la DNA pe 23 şi 26 noiembrie. Pe 23 noiembrie, întrebat dacă a discutat cu colegii de partid şi cu preşedintele PSD, Victor Ponta, despre dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, deputatul Ion Stan a spus că va discuta în 26 noiembrie cu aceştia despre cauza penală.

Totodată, Ion Stan a spus, răspunzând unei întrebări, că nu îşi va da demisia din Parlament şi că va continua campania electorală pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa.

Luni 26 noiembrie Ion Stan nu a mai făcut nici un fel declaraţii în faţa sediului DNA, menţionând doar că a onorat o invitaţie a procurorilor.

Inspectorii de integritate au declanşat, săptămâna trecută, procedura de verificare a averii deputatului PSD Ion Stan, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

În vârstă de 57 de ani, Ion Stan este deputat de Dâmboviţa, aflat la al treilea mandat consecutiv în Legislativ. El este vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI. De altfel, încă din 2000, de când a intrat în Parlament, el a activat în Comisia SRI, fiind în legislatura 2000-2004 preşedinte al acesteia.

În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa.

De altfel, din 1996 şi până în acest an el a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea preşedintelui organizaţiei PSD Dâmboviţa Ion Stan cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu.

Totuşi, Ion Stan candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.

Conform declaraţiei de avere din septembrie 2012, Ion Stan deţine şase terenuri intravilane, o casă de locuit în Târgovişte, o casă de vacanţă în Dâmboviţa şi un apartament în Constanţa.

În 2012 şi-a cumpărat un autoturism Dacia Duster. Are 28.078,61 lei într-un cont bancar, depre care menţionează că sunt bani moşteniţi de soţia sa. El deţine acţiuni la SC Alimentara Târgovişte pentru care în anul 2011 a încasat dividende de 26.652 lei. De asemenea, în ultimul an fiscal, Ion Stan a încasat indemnizaţia de deputat de 61.956 lei, iar soţia sa a obţinut un salariu de 29.015 lei de la Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, cu creditul de la bancă dacă persoana care a împrumutat banii a încetat din viață. Cine este obligat să plătească ratele
Capital.ro
Marele actor pe care l-a pierdut România. A fost o emblemă a țării
Playtech.ro
Vești bune pentru românii fără asigurare, dar care suferă de boli cronice. Ce au decis autoritățile
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Dușmanul invizibil din casă. Ține-l la distanță cu aceste trucuri eficiente
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Elena Udrea! Autoritățile au luat decizia deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Avertismentul oamenilor de știință. Rotația Pământului se accelerează în mod neașteptat. Cea mai scurtă zi din istorie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african