Premierul slovac îşi anulează întâlnirea cu Băsescu, motivând problemele sociale din ţara sa

Premierul slovac, Robert Fico, aflat la Palatul Victoria, şi-a cerut scuze pentru că îşi scurtează vizita în România, explicând că procedează astfel din cauza unor probleme sociale pe care le are în ţara sa şi cerând scuze şi preşedintelui Traian Băsescu pentru anularea întrevederii cu acesta.
Romania TV
27 nov. 2012, 12:28
Premierul slovac îşi anulează întâlnirea cu Băsescu, motivând problemele sociale din ţara sa

Premierul slovac s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta, întrevedere la finalul căreia cei doi au susţinut o conferinţă comună de presă.

„Îmi pare foarte rău că trebuie să scurtez vizita mea de astăzi din România, deoarece trebuie să mă întorc să discut nişte probleme legate de situaţia socială din ţară. De aceea, doresc să îmi cer scuze atât domnului prim-ministru, pentru că a trebuit să-mi scurtez timpul de discuţii, cât şi domnului preşedinte, că nu voi mai putea avea întâlnirea”, a spus Fico.

Profesorii din şcolile primare şi secundare din Slovacia alături de profesori universitari au declanşat o grevă pe perioadă nedeterminată, cea mai mare mişcade de protest făcută vreodată în sectorul educaţiei, iniţiată în scopul de a condamna tăierile salariale de 10%.

Guvernul slovac a propus săptămâna trecută o scădere salarială de 5%, în timp ce sindicatul cere o creştere de 10% pentru toţi angajaţii din educaţie, deopotrivă profesor şi cadre non-didactice.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Iubita lui Kylian Mbappe, decizie radicală după ce fanii au strâns peste 2.000.000 de semnături pentru plecarea starului de la Real Madrid
Capital.ro
Schimbare pentru românii care își fac carte de identitate. Ce acte ar putea dispărea din procedură. Autoritățile, obligate să verifice singure
Playtech.ro
Luna albastră din mai 2026 luminează cerul: când se vede fenomenul rar și de ce nu va fi, de fapt, albastră
Adevarul
O familie cu doi copii a vândut tot și a plecat în jurul lumii: „Nu au nevoie de școală”
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Este ultimul care a vorbit cu Mircea Lucescu și a dezvăluit ce l-a rugat fostul selecționer de pe patul de spital: ”Au fost momente dificile”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR