Liber la vaccinare pentru copii. EMA a autorizat serul Pfizer peste vârsta de 12 ani, în România procesul va începe cât mai curând posibil

​Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat vineri vaccinarea adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani cu vaccinul alinaţei americano-germane Pfizer/BioNTech. România va demara vaccinarea acestei categorii de vârstă ”cât de repede posibil”.
Daniel Spătaru
28 mai 2021, 17:59
Liber la vaccinare pentru copii. EMA a autorizat serul Pfizer peste vârsta de 12 ani, în România procesul va începe cât mai curând posibil

Vaccinul Pfizer este primul care obține unda verde a EMA în vederea vaccinării adolescenţilor în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Până acum, vaccinul era autorizat pentru vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 16 ani. Germania a anunţat deja de joi că va începe din 7 iunie procesul de vaccinare la copii.

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a postat pe Facebook următorul anunţ, legat de această aprobare. „Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat astăzi autorizarea vaccinului COVID-19 de la compania BioNTech Pfizer pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranță și o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinați nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinați.

Odată cu această autorizare facem încă un pas spre normalitate! Schema de vaccinare și modalitățile de programare sunt la fel ca la populația adultă. Este important de menționat că este obligatorie acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către tutorele legal. În acest moment, platforma de programare este în curs de optimizare, iar de săptămâna viitoare va putea permite programarea prin contul părinților„, a scris Valeriu Gheorghiță.

Cele două laboratoare au anunțat pe 31 martie că vaccinul lor anti-covid are o eficienţă de 100% la adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, potrivit rezultatelor unui test clinic în faza 3, asupra a 2.260 de adolescenţi, în Statele Unite.

Directoarea executivă a EMA Emer Cooke anunţa la începutul lui mai că agenţia, cu sediul la Amsterdam, urma să evalueze în mod accelerat date transmise de către producătorii vaccinului în vederea autorizării vaccinării adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

Rezultatul acestei evaluări era aşteptat iniţial la începutul lui iunie. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, joi, că aşteaptă decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului (EMA) privind vaccinarea copiilor, iar după ce această decizie va fi emisă, România va începe vaccinarea minorilor cât de repede posibil.

Citeşte şi Ziua Copilului, sărbătorită cu un maraton de vaccinare pentru copii. Gheorghiță a anunțat condițiile pentru vaccinarea copiilor de 12-15 ani

Aşteptăm cu nerăbdare decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului, cât de repede posibil vom aproba şi noi şi vom începe vaccinarea la această grupă de vârstă. Evident că vaccinarea va avea nevoie şi de acordul informat al părintelui. Sperăm să existe o cât mai mare colaborare cu părinţii şi cu medicii de familie aşa încât copii care nu neapărat suferă şi nu dezvoltă forme foarte severe, dar sunt un vector important de transmitere, să se vaccineze în număr cât mai mare„, spunea ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă a fost întrebată, de asemenea, cât de repede va putea începe vaccinarea copiilor, după decizia EMA , ea răspunzând că totul depinde şi de cât de repede vor fi făcute modificări în Registrul Electronic de Vaccinare. „Cred că depinde cum se iau deciziile în cadrul CNCAV, depinde şi cât de repede ne ajustăm pe partea procedurală, acele modificări în Registrul electronic de vaccinare şi cât de repede transmitem procedurile către centrele de vaccinare şi către medicii de familie implicaţi în aceste procese”, a mai declarat Mihăilă.

Citeşte şi Germania începe de luna viitoare vaccinarea copiilor de 12 ani. Anunţul a fost făcut de Angela Merkel

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Mirel Rădoi a plecat la vestiare înainte de finalul derby-ului U Craiova – Rapid 2-2. După ce s-a întors, antrenorul a oferit imaginile serii. Foto
Capital.ro
Reguli pentru românii cu casa la curte. Lege pentru gard și pomii din curtea vecinului. Se poate dispune executare silită
Playtech.ro
Ajutor de încălzire 2025–2026. Cât timp vor primi românii bani pentru căldură
Adevarul
De ce suntem percepuți ca fiind mai atractivi atunci când mâncăm usturoi? Ce alimente produc cele mai puțin sexy mirosuri
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Alocații și indemnizații noiembrie 2025. Când intră banii pentru milioane de persoane
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai