Cel mai intim obiect al lui Hitler, vândut într-un „război al licitațiilor”. Suma pentru care a fost achiziționat. Galerie foto

Cel mai intim obiect al lui Hitler, care a fost descoperit în urmă cu 76 de ani, a fost vândut la licitație cu peste 10.000 de euro.
Ruxandra Rădulescu
31 mai 2021, 16:09
Cel mai intim obiect al lui Hitler, vândut într-un

Cel mai intim obiect al lui Hitler, cheile de la toaleta din biroul personal, a fost vândut la suma de 14.000 de lire, în cadrul unei licitații din Kent, Marea Britanie. Cheile de la toaleta lui Hitler au fost descoperite în urmă cu 76 de ani, de către aliații săi,

Artefactul a fost disputat între doi mari pasionați de reclicve ale celui de-al Doilea Război Mondial. Bătălia pentru unul dintre cele mai intime obiecte care au aparținut lui Hitler, s-a dat între un englez și un neamț.

Prețul de pornire pentru cheile la toaleta lui Hitler a fost de 300 de lire și s-a adjudecat la 14.000 de lire. Artefactul include două chei, atașate de un breloc metalic ce are pe una dintre fațete emblema nazistă a vulturului și simbolul zvasticii, iar dedesubt este inscripționat numărul 166.

Prețiosul obiect se crede că ar fi fost descoperit de un locotenent britanic de aviație, pe numele de A.A Williams, imediat după ce Berlinul a fost eliberat, la sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial.  Locotenentul a atașat obiectului și o scrisoare în care a explicat cum a intrat în posesia lui.

„Cheile din Cancelaria Reich-ului, luate de către mine din biroul personal al lui Adolf Hitler, în 1945”, este notat în biletul care însoțește obiectul, titrează Metro.

Cel mai intim obiect al lui Hitler: „Prețul la care a fost vândut a depășit așteptările”

Cheile au intrat apoi în posesia unui muzeu, dintr-o mică localitate de lângă Londra, unde au și rămas în perioada anilor 1980-1990. Apoi, un colecționar privat le-a cumpărat de la proprietarul muzeului și le-a vândut casei de licitații pentru 300 de lire.

Motivul, pentru care valoarea cheilor de la toaleta lui Hiler au urcat la valoarea de 14.000 de lire, este din cauza faptului că marii doritori au dus o luptă crâncenă pentru achiziția obiectului. Cei care au licitat cel mai mult au fost trei britanici și câțiva cetățeni germani.

„A fost un război al licitațiilor dintre persoane din Marea Britanie și Germania care au facilitat creșterea prețului. Este o piesă unică din istorie, cu toate acestea prețul la care a fost vândut, ne-a depășit așteptările. Perechea de chei are inscripționat cuvântul „bărbați”, deci se pare că este vorba de zona toaletelor destinată bărbaților.”, a declarat Matthew Tredwen, reprezentantul casei de licitații.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Gafă uriașă înainte de finala Cupei României. Cum a ratat Universitatea Craiova participarea într-una dintre cele mai tari competiții europene, eroarea din 1983 de care puțini știu
Capital.ro
Lege la bloc. Obligație clară pentru proprietari. Se obține autorizație pentru bucătărie. Lipsa documentelor duce la sancțiuni
Playtech.ro
Cât câștigă un polițist în România în funcție de vechime. Sindicatul Europol critică noua lege a salarizării
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Horoscop 13 mai. Începe un nou capitol important pentru nativi. Zodiile care azi vor avea de câștigat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi