Valeriu Gheorghiţă: „Am telefonul pe silent de cel puţin o lună şi jumătate, fiindcă nu-l mai suport să sune. Nu cred că am o viaţă sănătoasă”

Coordonatorul Campaniei de Vaccinare din România, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a dezvăluit într-un interviu cum i s-a schimbat viaţa prin prisma funcţiei pe care o îndeplineşte de la finalul anului trecut.
Daniel Spătaru
05 iun. 2021, 21:32
Valeriu Gheorghiţă:

În data de 17 noiembrie 2020, Valeriu Gheorghiţă era numit coordonator al Campaniei Naționale de Vaccinare Anti-COVID-19. Au trecut aproape şapte luni de atunci, timp în care în ţara noastră au fost vaccinate peste 4,3 milioane de persoane. Colonelul Gheorghiţă a povestit sâmbătă cum a ajuns să fie coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, post pe care nu-l visa „în niciun scenariu” în primele luni ale pandemiei.

„A fost o întrevedere pe care am avut-o înainte de a fi desemnat, este un lucru absolut firesc să cunoști o persoană căreia vrei să-i încredințezi un demers absolut strategic și de siguranță națională și ulterior am fost anunțat de preşedintele Klaus Iohannis că mi se încredințează această mare responsabilitate. După aceea, prima pe care am sunat-o a fost soţia mea„, a povestit Gheorghiţă, la Digi 24.

Viaţa i s-a schimbat radical din noiembrie până acum. „În momentul de faţă nu cred ca am o viaţă sănătoasă. Mănânc neregulat, de multe ori nu mănânc acasă. Am telefonul pe silent de cel puţin o lună şi jumătate, fiindcă nu-l mai suport să sune„, a mai dezvăluit el.

Citeşte şi Valeriu Gheorghiţă îi critică pe părinţii care nu-şi vaccinează copiii. Ce fac alte ţări din UE

Colonelul Gheorghiţă se descrie pe sine ca fiind o persoană foarte calmă. „Nu-mi place starea de agitaţie, sunt un om calm şi echilibrat„, a spus el. De asemenea, spune că este o persoană foarte emoţională, căreia îi dau lacrimile inclusiv la filme. Cuvântul care îl defineşte este „seriozitatea”, iar lucrul care nu-i place la români este „tendinţa de a-i judeca pe alţii, fără a-i cunoaşte„.

Întrebat când crede că vom reveni la o viaţă normală, acesta a răspuns că e posibil ca în lunile iulie-august acest lucru să se întâmple.

Ştire în curs de actualizare.

Citeşte şi Valeriu Gheorghiţă, noi precizări privind a treia doză de vaccin împotriva coronavirusului. În ce condiţii se administrează

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
El este atacantul transferat de Dinamo! A sosit în cantonamentul din Polonia
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Compania explică de ce elimină rutele
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Pensii iulie 2026. Când intră banii. Se aplică o mare schimbare pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?