MITURILE despre alimentele bune, desfiinţate. De ce nu sunt sănătoase sucul de portocale şi morcovii

Există o serie de alimente al căror beneficiu pentru sănătate este considerat incontestabil, însă medicii sunt de părere că anumite astfel de produse nu funcţionează aşa cum ar trebui, sugerând eliminarea lor din alimentaţie.
Romania TV
28 nov. 2012, 16:46
MITURILE despre alimentele bune, desfiinţate. De ce nu sunt sănătoase sucul de portocale şi morcovii

Morcovii

Shamina Asif, membu în consiliul Colegiului de Optometrişti, demontează mitul conform căruia morcovii ar ajuta la sănătatea ochilor, spunând că nu sunt de vreun folos pentru ochii noştri mai mult decât orice altă legumă, potrivit Mediafax.

Conform acesteia, mitul a început în Al Doilea Război Mondial, când Guvernul a motivat o supraproducţie de morcovi din timpul războiului sugerând că randamentul deosebit al Forţelor Aeriene Regale britanice atât în zborurile de noapte, cât şi în ochirea ţintelor, a fost posibil datorită consumului ridicat de morcovi, bogaţi în caroten.

Asif precizează că oamenii ar trebuie să consume, de fapt, legume cu frunze pentru sănătatea ochilor, precum spanacul şi napii. Acestea conţin luteină şi zeaxanthină, care ajută la protecţia împotriva degenerescenţei maculare legate de vârstă (DMLV), cea mai frecventă cauză pentru orbire în Marea Britanie.

Băuturile „smoothie”

Acestea sunt sucuri de fructe sau legume, combinate cu lapte, brânză dulce de vaci sau smântână, cu adaosuri de mirodenii, zahăr sau miere. Zaharurile naturale din fructele aflate în cantitate mare reprezintă un raport de sute de calorii în plus.

Deşi băuturile „smoothie” sunt fără îndoială mai bune decât băuturile acidulate, beneficiile pentru sănătate sunt îndoielnice, avertizează Helen Bond, un dietetician britanic.

Potrivit ei, multe dintre „smoothie”-urile cumpărate din magazine şi supermarketuri au un nivel foarte ridicat de calorii, conţinând cantităţi suplimentare de iaurt, siropuri, zahăr, chiar şi unt de arahide şi ciocolată.

Caloriile nu provin doar din adaosurile din comert, ci şi din zaharurile naturale din fructe. În plus, fructele îşi pierd din fibre în procesul de stoarcere, însemnând că unii nutrienţi prezenţi de obicei în fructele sau legumele întregi sunt eliminaţi şi că senzaţia de saţietate durează, astfel, mai puţin.

Uleiul din ficat de cod

Deşi considerat bun pentru osteorartrită, nu există nicio dovadă convingătoare că acest tip de ulei ar avea vreun beneficiu, a spus Dr Christine Haseler, consilier în medicină generală al centrului de caritate Arthritis Care din Marea Britanie.

„Sfatul nostru este să ne concentrăm mai degrabă pe ceea ce ştim că funcţionează – exerciţiul”, este de părere Haseler. „Cercetările arată că acesta este, de fapt, cel mai eficient tratament care să nu se bazeze pe medicamente pentru reducerea durerii şi ămbunătăţirea mişcării. Este şi un mod excelent de a preveni osteoartrita de la bun început. Deci renunţaţi la uleiul din ficat de cod şi apucaţi-vă de mişcare.”

Printre activităţile sportive recomandate pentru cei bolnavi de osteoartrită se numără yoga, exerciţiile de rezistenţă sau aerobice, precum mersul, înotul sau ciclismul, benefice pentru întărirea inimii şi a plămânilor.

Stafidele acoperite în iaurt

Acestea sunt un alt exemplu de alimente care arată sănătos, dar sunt, în realitate, pline de calorii, avertizează Victoria Taylor, un dietetician senior pentru sănătatea inimii de la British Heart Foundation. Principalele ingrediente ale „iaurtului” din stafidele şi nucile acoperite în iaurt sunt zahărul şi grăsimea.

Iaurtul lipseşte, astfel, cu desăvârşire, fiind vorba de un înveliş constând mai ales în zahăr, ulei, lapte praf şi pudră de iaurt. Dieteticianul britanic recomandă ca o alternativă un iaurt redus în grăsimi cu stafide naturale sau fructe proaspete.

Fructele de pădure

Vehiculata putere a fructelor sălbatice de a preveni sau a opri demenţa nu este tocmai un adevăr, explică Dr Simon Ridley, şeful departamentului de cercetare la Centrul pentru Alzheimer din Marea Britanie.

Într-adevăr, spune acesta, a fost descoperit că o porţie de astfel de fructe ar putea ajuta la încetinirea declinului mental legat de vârstă şi, în plus, consumul de fructe este bun în general. Dar este complet neadevărat că dacă mănânci în fiecare zi castroane de căpşuni şi afine, eşti în afara oricărui pericol.

Studiile s-au concentrat pe faptul că anumite fructe sălbatice sunt bogate în chimicale cu proprietăţi antioxidante antiinflamatoare puternice, dar Ridley atrage atenţia că asocierea nu trebuie confundată cu procesul cauză-efect, „deci doar pentru că mănânci astfel de fructe şi nu suferi de demenţă nu înseamnă că una dintre acestea duce la alta”.

Sucul de portocale

„Am pierdut şirul oamenilor care cred că sucul de portocale e bun pentru probleme respiratorii şi cele cu inima”, a spus Sammy Margo, fizioterapeut şi purtător de cuvânt al Societăţii Atestate de Fizioterapie, fiind de părere că este absurd să crezi că sucul va furniza vitamina C atât de necesară pentru deblocarea plămânilor.

„Din lucrul cu pacienţii bolnavi de fibroză chistică, ştim că poate duce, de fapt, la înrăutăţirea situaţiei”, a precizat Margo, explicând în continuare:

„Sucul de portocale (mă refer la cel procesat mai degrabă decât la cel proaspăt stors) formează mucus, provocând secreţii din ce în ce mai groase. Pentru fizioterapiştii care încearcă să regleze sistemele respiratorii ale oamenilor, acesta este un coşmar – ca şi cum ai încerca să scoţi ketchup de roşi dintr-o sticlă.”

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
BMW-ul condus de liderul clanului Cârpaci, lovit de un camion al Armatei SUA. Cum a dat vina pe americani și de ce a chemat Poliția Română în judecată
Capital.ro
Lege la bloc. Documentul care nu trebuie înregistrat în mod legal. Decizia care mai mult complică decât rezolvă
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Horoscopul iubirii pentru săptămâna 23–29 martie 2026. Zodiile care se vor îndrăgosti
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj