Profanatorii din Cimitirul Evreiesc au fost prinși: „Ura şi prostia, în cele mai mizerabile şi absurde forme”

Profanatorii care au distrus mai multe morminte funerare în Cimitirul Evreiesc din Ploiești au fost prinși. Infracțiunea nu a avut motive antisemite.
Ruxandra Rădulescu
07 iun. 2021, 22:59
Profanatorii din Cimitirul Evreiesc au fost prinși:

Profanatorii, care au vandalizat mai multe morminte funerare în Cimitirul Evreiesc, din Ploiești, au fost reținuți de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova. Infractorii sunt trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, iar din primele investigații, nu ar fi existat motive antisemite pentru actul de vandalism.

„În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate de poliţişti, cele cinci persoane bănuite de săvârşirea faptei au fost identificate şi depistate. Este vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. Din cercetări, a rezultat faptul că acţiunea persoanelor bănuite nu are legătură cu acţiuni antisemite”, a transmis IJP Prahova.

Tinerilor li s-a deschis dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte.

„Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, trei dintre aceste monumente fiind găsite sparte. Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte”, au mai precizat autoritățile.

Profanatorii Cimitirului Evreiesc: „20 de pietre funerare au fost dărâmate sau distruse”

Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a avut o reacție virulentă pe pagina sa de Facebook, unde a făcut o postare prin care și-a exprimat revolta cu privire la distrugerile cauzate, relatează Antena 3.

„Un cimitir evreiesc a fost vandalizat. Aproape 20 de pietre funerare au fost dărâmate sau distruse. Din nou. Unul dintre cele mai abjecte acte posibile, de data aceasta în Ploiești.
Ce motiv poate exista pentru distrugerea unor morminte, pentru atacurile îndreptate împotriva memoriei unor oameni care nu mai sunt printre noi? Ura și prostia, în cele mai mizerabile și absurde forme sunt singurele explicații pe care le întrevăd pentru această crimă. Fiecare piatră funerară dărâmată este o mărturie.” a menționat politicianul.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cât costă ceasul cu care Dorian Popa a strâns deșeuri în București. A început munca în folosul comunității: ”Mă vede cine trebuie”
Fanatik.ro
După ce a marcat Haaland două goluri și a eliminat Brazilia de la Cupa Mondială, Mitică Dragomir vine cu cea mai tare profeție. ”Joacă finala”
Capital.ro
Prețul argintului s-a prăbușit cu aproape 50%. Analiștii spun că piața ar putea pregăti următoarea creștere
Playtech.ro
Topul școlilor cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2026. Două colegii împart primul loc
Adevarul
Bryan Johnson, antreprenorul care investește milioane pentru a-și prelungi viața, diagnosticat cu o boală incurabilă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O femeie din Tulcea și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
NATO și Trump îi fac o ofertă lui Putin. Rusia e gata să abandoneze războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?