Alegeri parlamentare 2012. Judeţul Suceava, paradisul traseiştilor

Listele cu candidaţi din judeţul Suceava conţin foarte multe persoane care şi-au schimbat partidele de-a lungul vremii. Acest lucru nu le-a dăunat în cariera politică, deficienţele caracteriale părând a fi chiar un atu în procesul de selecţie a candidaţilor.
Romania TV
29 nov. 2012, 06:13
Alegeri parlamentare 2012. Judeţul Suceava, paradisul traseiştilor

Pentru Camera Deputaţilor, în colegiul 1 Suceava USL îl susţine pe actualul liberal, Ştefan Băişanu. Prima funcţie publică, acea de subprefect al judeţului, a primit-o deoarece era membru PUR, actualul PC. Între timp a ajuns liderul organizaţiei judeţene a PNL şi a fost candidatul USL la primăria Suceava, dar nu a reuşit să-l învingă pe pedelistul Dumitru Lungu. Acum candidează împotriva deputatului Maria Ardelean (PDL).

La colegiul 2 Burdujeni, întâlnim un alt „turist” politic. Este Paul Rusu, preşedintele PC Suceava, fost membru PNL. Acum Rusu candidează mizând şi pe sprijinul foştilor colegi. Adversarul său este deţinătorul actual al mandatului, Ioan Bălan (PDL).

În colegiul 3 Cajvana, candidează unul din foştii „baroni locali” ai PSD, Gavril Mîrza, fost preşedinte al Consiliului Judeţean în perioada 1996-2008. În 2008, a pierdut şefia CJ în faţa lui Gheorghe Flutur, dar a ajuns în Parlament. În 2012, Mîrza vrea să schimbe Camera, de la Senat la Camera Deputaţilor. ARD mizează pe vicepreşedintele PDL Suceava, Vasile Ilie.

Deputatul Eugen Uricec candidează în colegiul 4 Fălticeni pentru un nou mandat. Numai că în 2008 candida din partea PDL, acum se prezintă drept candidat PSD. Uricec a intrat în rândurile social-democraţilor în aprilie 2012, în valul de „mişcări de trupe” din Parlament, care a premers moţiunii de cenzură a USL ce a dus la căderea guvernului Ungureanu. În locul său, democrat-liberalii îl propun pe Vasile Tofan, cel care fost primar de Fălticeni până în vară.

În colegiul 5, întâlnim primul traseist din partea ARD, Mihai Vitcu. Acesta a fost deputat PDSR în 1996-2000, iar ulterior a îndeplinit mai multe funcţii în administraţia locală prin bunăvoinţa PSD. Gratitudinea lui Vitcu s-a manifestat printr-un salt spectaculos în barca PDL care acum îl trimite în luptă împotriva deţinătorului actual al mandatului, Ioan Stan (PSD). Stan este un membru de marcă al clanului „Butoane” din Parlament, aleşii surprinşi că au votat la mai multe cartele. Talentul său de votant era atât de mare încât a trebuit temperat chiar de către colegi din partid.

În colegiul 6 Rădăuţi, USL mizează Constantin Gălan, preşedintele PNL Rădăuţi. Acesta şi-a pierdut cu puţină vreme mandatul de consilieri local, ca urmare a unei decizii ANI care a descoperit că o perioadă Gălan s-a aflat în stare de incompatibilitate. De la PDL candidează senatorul Orest Onofrei, fost prefect al judeţului. Acesta a renunţat la colegiul de Senat pe care îl câştigase în 2008 pentru a-i face loc lui Gheorghe Flutur, secretarul general al PDL şi liderul organizaţiei judeţene. Când Onofrei a văzut sondajele pe zona Rădăuţilor a vrut să se răzgândească, fapt ce a creat tensiuni printre pedeliştii din judeţ. Până la urmă Onofrei s-a resemnat să candideze pentru Cameră.

În colegiul 7 Putna, USL îl propune pe preşedintele Partidului Verde, Ovidiu Cristian Iane. Acesta a fost arestat împreună cu Mugur Ciuvică cu ocazia publicării celebrului Armageddon care a provocat nervozitate în guvernul Adrian Năstase. La începutul anului, a stârnit vâlvă prin presa mondenă cu ideea taxării operaţiilor de implant cu silicon, idee care a dat frisoane vedetelor „plastifiate” din showbiz-ul autohton. PDL îl susţine pe Dumitru Mihalescul, om de afaceri. Business-ul acestuia în domeniul construcţiilor trece printr-o perioadă dificilă, firma sa aflându-se în insolvenţă.

Eugen Bejinariu (PSD) îşi apără mandatul în colegiul 8 Siret. Bejinariu a fost secretar general în guvernul lui Adrian Năstase, iar după înfrângerea acestuia la alegerile prezidenţiale din 2004 şi demisia din fruntea Guvernului, premier interimar timp de câteva zile până când noul preşedinte, Traian Băsescu, l-a desemnat ca prim-ministru pe Călin Popescu-Tăriceanu. Împotriva sa, PDL îl propune pe Daniel Ungurian. Acesta susţine că intenţiona să se retragă din politică, dar a fost convins de un pastor evanghelic să candideze cu citate biblice din Cartea Esterei, când Mordehai o convinge pe Estera să aibă grijă de poporul lui Israel, aflat în robia babiloniană.

La colegiul 9 Vatra Dornei aspiră doi candidaţi ce şi-au schimbat partidul. Deputatul în funcţie, Dumitru Pardău, a trecut de la PDL la PNL în iulie 2012, la al doilea val de dezertări din PDL, care a coincis cu iniţierea procedurii de suspendare împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Pardău a optat pentru USL în pofida faptului că îi are ca fini pe Mihai-Răzvan Ungureanu şi pe fiul primarului PDL de Suceava, Dumitru Lungu. Adversarul lui Pardău de la ARD este Ovidiu Milici, care a activat 11 în PSD, unde a ajuns vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al organizaţiei judeţene. Când a devenit evident că nu va fi desemnat să candideze a trecut la Forţa Civică.

Deputatul PDL Gabriel Gospodaru îşi apără mandatul din colegiul 10 Câmpulung-Gura Humorului în faţa lui Radu Surugiu, liderul studenţilor liberali, care a ajuns pe listele din Suceava, deşi a activat până acum în organizaţia PNL Neamţ.

Pentru Senat, în colegiul 1 Câmpulung-Vatra Dornei, candidează din partea PNL Neculai Bereanu. Înainte de a fi liberal, Bereanu a frecventat PRM-ul şi Partidul Moldovenilor, pe care la un moment dat îl formase fostul primar de Iaşi, Constantin Simirad. Medicul ginecolog Cristian Irimie, candidatul PDL, a fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, fiind chiar propus ca ministru de către Liviu Negoiţă, în cabinetul pe care acesta a încercat să-l formeze în 2009.

Un alt medic, dar urgentist, Tiberiu Brădăţan, candidează în colegiul 2 Suceava. Brădăţan va avea o misiune grea în faţa unui lider marcant al PDL, Gheorghe Flutur. Fostul ministru al Agriculturii în guvernul Tăriceanu, senator în legislatura 2004-2008, Flutur a fost, alături de Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, unul din cei care au condus PLD până la fuziunea cu PD. În 2008, a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, dar a pierdut funcţia în vară în faţa europarlamentarului PSD Cătălin Nechifor.

Candidatul USL pentru colegiul 3 Fălticeni este Ovidiu Liviu Donţu, actualmente director la cancelaria prefectului de Suceava. Adversarul său va fi Corneliu Popovici. Acesta a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în guvernul PSD-PDL. În 2009, colegii de partid i-au pus gând rău după ce Popovici a comis păcatul „impardonabil” de a chema liftul pentru Elena Udrea după ce aceasta fusese audiată în comisia de anchetă pe care colegii de guvernare de la PSD o înfiinţaseră împotriva ei. În faţa oripilării manifestate de parlamentarii PSD, dar şi pentru a-şi păstra funcţia după plecarea social-democraţilor din guvernul Boc, Popovici a trecut la PDL. În pofida abilităţilor sale de liftier, şi-a pierdut postul de secretar de stat în 2010. Totuşi, pedeliştii şi-au adus aminte de bunele maniere ale lui Popovici şi l-au plantat pe listele pentru candidaţi.

În colegiul 4 Rădăuţi, USL îl susţine pe Mihai Neagu, prim-vicepreşedintele PC Suceava. Din partea PDL, candidează Mihai Vătavu, om de afaceri şi director general la Poşta Română în anul 2009.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
De ce nu vrea Marius Şumudică să vorbească de Pancu: “Când era analist şi eu eram antrenorul Rapidului mai simţeam câte o agrafă în păr”
Capital.ro
Amenzi mai mari pentru petrecerile zgomotoase. Ce riscă cei care tulbură liniștea vecinilor. S-a adoptat proiectul
Playtech.ro
Românii au devenit vânători de reduceri. Magazinele pe care le vizitează tot mai des în locul supermarketurilor clasice
Adevarul
Victorie după 7 ani de umilințe: mama care a învins sistemul pentru a-și vedea agresorul fiicei după gratii: „Acum merg cu capul sus”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 20 și 22 de ani au sfârșit carbonizați după ce s-au izbit cu mașina de un cap de pod, în județul Vrancea. Alți doi pasageri s-au evacuat la timp
iamsport.ro
Patronul echipei din SuperLiga ar fi promis 8 transferuri și ”cea mai tare echipă din istoria clubului”. Edi Iordănescu, dorit ca antrenor
MediaFlux
ANAF, anunț pentru milioane de români. Ce se va întâmpla cu SPV. Adrian Nica: „Am stabilit foarte clar ceea ce ne propunem să facem”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi