Disney le învaţă pe fete despre vagin şi menstruaţie, într-un filmuleţ educativ VIDEO

Disney, compania care i-a făcut pe copiii din lumea întreagă să viseze la zâne, feţi-frumoşi şi finaluri fericite, a avut un cuvânt de spus şi în ceea ce priveşte educarea tinerelor din şcolile americane într-o perioadă în care cuvinte precum vagin sau menstră erau greu de rostit.
Romania TV
29 nov. 2012, 09:54
Disney le învaţă pe fete despre vagin şi menstruaţie, într-un filmuleţ educativ VIDEO

Un film de desene animate din 1946, produs de Disney în colaborare cu Kotex, a fost rulat în şcolile din SUA, fiind văzut de peste 100 de milioane de eleve, scrie Daily Mail.

Filmul, care a fost primul în care s-a folosit cuvântul „vagin”, explică care sunt procesele ce duc la maturizarea tinerelor, evitând însă orice menţiuni privind sexualitatea sau reproducerea.

Cu o durată de zece minute, filmul Disney este plin de ilustraţii grafice ale aparatului reproducător feminin, pentru a exemplica procese precum ciclul menstrual. Totodată, tinerele americance erau învăţate că pot să-şi continue activităţile obişnuite în timpul menstrei şi, în plus, trebuie să aibă grijă de igiena lor în această perioadă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT