Puştiul din „A treia planetă de la Soare” ar putea fi următorul „Batman”

Studiourile Warner Bros. încearcă să scoată pe piaţa cinematografică o producţie "all-stars" cu supereroi similară celei scoase de Disney, "Avengers", având în prim-plan personajele din cadrul "Justice League", iar rolul lui Batman în acest film ar putea fi interpretat de Joseph Gordon-Levitt, după ce Christian Bale a anunţat că renunţă la acest rol.
Romania TV
29 nov. 2012, 14:31
Puştiul din

Un prim indiciu despre această substituire apare încă din finalul ultimului film al seriei Batman, „Dark Knight Rises”, când personajul interpretat de Levitt primeşte accesul în peştera lui Batman, după ce personajul lui Christian Bale renunţă la rolul de justiţiar, conform HitFix.com.

Superman este un alt personaj celebru, alături de Batman, din Justice League, iar regizorul Zack Snyder se gândeşte deja la modificările de scenariu pe care le va face pentru ca povestea din viitorul film „Superman” să coincidă cu cea a filmului despre „Justice League”, la fel cum filmele „Thor” şi „Captain American” au avut legătură cu „The Avengers”, scrie agerpres.ro.

Alături de Superman şi Batman, din Justice League mai fac parte supereroi precum Wonder Woman, Aquaman, Flash şi Green Lantern.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte