Ghinea: Dîncu şi Ciolacu au un complex freudian cu Dragnea. L-au pupat în fund atâţia ani, au stat să se milogească să le dea funcţii, după care l-au trădat

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, consideră că liderii Partidului Social Democrat Vasile Dîncu şi Marcel Ciolacu au un complex freudian cu fostul lider al partidului, Liviu Dragnea. Ghinea susţine că cei doi “l-au pupat în fund” pe Dragnea atâţia ani, “s-au milogit” ca să le dea funcţii, după care l-au trădat
Filip Stan
13 iun. 2021, 11:38
Ghinea: Dîncu şi Ciolacu au un complex freudian cu Dragnea. L-au pupat în fund atâţia ani, au stat să se milogească să le dea funcţii, după care l-au trădat

Cristian Ghinea spune că social-democraţii Vasile Dîncu şi Marcel Ciolacu “l-au pupat în fund” pe fostul preşedintele al PSD Liviu Dragnea atâţia ani, “s-au milogit” ca să le dea funcţii, după care l-au trădat, precizând că tot universul lor moral se învârte în jurul acestei trădări.

„Cred că domnul Dîncu, domnul Ciolacu au un complex freudian cu Dragnea. Până la urmă l-au pupat în fund pe Dragnea atâţia ani, au stat să se milogească să le dea Dragnea în funcţii pe ici pe colo, după care l-au trădat. Drept urmare, tot universul lor moral se învârte în jurul acestei trădări şi în jurul acestui complex freudian. Este o prostie din punct de vedere procedural. PNDL a fost în varianta 1 că după aia s-a mai luat la modificat şi îmbunătăţit, dar în varianta 1 era o chestiune de împărţit bani din pix. PNRR-ul şi fondurile europene reprezintă exact opusul. Tocmai de astea sunt supăraţi foarte mulţi oameni pe mine şi prin PNL, şi prin PSD, chiar şi prin USR-PLUS pentru că te-am pus acolo ministru, dă-ne şi nouă ceva, să ne treacă autostrada pe la balcon. Nu merge aşa”, a declarat Cristian Ghinea, la Prima TV.

Citeşte şi: Cristian Ghinea, prima reacţie după criticile CE la PNRR: „Ciolacu, hai să discutăm cu demisia pe masă!”

USR-istul Cristian Ghinea spune că PSD a ignorat de-al lungul anilor acest minister, numind la conducerea lui „oameni de mâna a doua pentru că este greu de furat la fonduri europene”.

„Există o procedură de audit prin care trebuie să fie o separaţie clară între nivelul politic şi evaluatorii de proiecte. Dacă eu îi spun unui evaluator, ”Dă lui ăsta„, atunci toată finanţarea este desfiinţată de Comisia Europeană şi trebuie să dăm banii de la buget. Numai un nebun riscă aşa ceva. Tocmai de asta PSD a ignorat acest minister. Dacă vă uitaţi pe cine a pus PSD-ul de-a lungul anilor, în afară de Teodorovici, în rest au fost fel de fel de oameni de mâna doua pentru că e greu de furat la fonduri europene. PSD-ul nu se pricepe la fonduri europene”, a explicat Cristian Ghinea.
El a menţionat că din foştii miniştri care au ocupat acest portofoliu, Eugen Teodorovici se judecă cu PSD, Roxana Mânzat nu mai este în rândul social-democraţilor în timp ce Rovana Plumb “e ca apa sfinţită, nici nu strică, nici nu deranjează pe nimeni”.

Cristian Ghinea: PSD se uită la fonduri UE ”ca maimuţa la la algoritmi”

Ministrul Cristian Ghinea susţine că social-democraţii nu se pricep la fonduri europene, “se uită ca maimuţa la  la algoritmi”.

“Nu au apetenţă pentru fonduri europene pentru că nu le înţeleg, se uită ca maimuţa la algoritmi, la toată povestea asta şi când e vorba de decisiv ceva, ei derutează în stil freudian, domnule, e ca Dragnea, că e cu mulţi bani. Nu e ca Dragnea, domnule, că nu merge aşa”, a mai spus Cristian Ghinea, citat de news.ro.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, replică pentru Cristian Ghinea: Ce demisii ceri tu? Cum să îți spun în ”penerereză” ca să înțelegi și tu: PLEACĂ ACASĂ!

 

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, referindu-se la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), România a plecat la Bruxelles cu o solicitare de şapte miliarde pentru agricultură, iar miniştrii Cristian Ghinea şi Adrian Oros s-au întors cu zero euro pentru acest domeniu. Nu poţi sa mergi la Bruxelles cu planurile lui Ceauşescu şi să faci agricultură ca pe vremea lui, a spus Marcel Ciolacu.

„O să continuu să critic acest PNRR. Europa ne creează aceste oportunităţi, dar dacă noi trimitem documente pe care nu le citim, documente făcute de către companii private ca pe urmă să acceseze aceste fonduri sau aberaţii cum sunt 133.000 de euro pentru formarea unui singur om, de parcă l-am trimite pe Marte şi de asta se justifică această sumă imensă. Sunt ferm convins că altfel ar fi arătat acest PNRR. Deoarece nu au vrut un dialog cu autorităţile locale s-a ajuns ca să fim iarăşi ruşinea Europei. O să continui să critic acest PNRR. Chiar vorbeam cu domnul senator Preoteasa cât de mult ar fi însemnat pentru Dolj să fi prins acele sume pentru irigaţii, cum am prins Polonia, Ungaria, Bulgaria.

Am plecat la negocieri la Bruxelles cu Comisia cu o solicitare de şapte miliarde, au ajuns domnul Ghinea şi cu domnul Oros la 3,8 miliarde şi s-au întors cu zero euro pentru agricultura românescă”, a spus Marcel Ciolacu, în conferinţa de presă de la Craiova.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Un celebru fotbalist român a purtat brățară de monitorizare dintr-o eroare! Fosta soție l-a reclamat, dar instanța i-a dat dreptate lui
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Se schimbă legea “Mitică Dragomir!” Care sunt principalele modificări: dispare zona-tampon, liber la bere şi bannere pe stadioane. Când intră în vigoare
Capital.ro
Trecerea la ora de iarnă în 2025. Weekend-ul în care dăm ceasul cu o oră înapoi. Ora 4.00 va deveni ora 3.00
Playtech.ro
Cât a ajuns să coste un loc de veci în 2025 și ce taxe suplimentare trebuie să plătești
Adevarul
Aventurile a doi vloggeri în locul unde românii sunt mai urâți ca oriunde. „Cea mai mare plăcere a lor e să bată străini pe stradă”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Un copil a murit din cauza rujeolei la câțiva ani după ce a contactat boala. Micuțul nu a avut niciun simptom ani de zile
Cancan.ro
Răsturnare de situație! Cine spune că profesoara din Mehedinți nu s-a sinucis. 'Sâmbăta seara a plecat de mine, îi făcuse...
iamsport.ro
Iubitul Anamariei Prodan l-a ”înțepat” pe Mutu: ”Putea să fie noul Hagi, dar a ales să fie actualul nimeni”. Cum a reacționat ”Briliantul”
MediaFlux
Pană de curent timp de 72 de ore în România. Arafat pregătește românii
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Hrana care „înfometează” celulele canceroase – include-o zilnic în alimentație!