Proiectul OUG pentru modificarea Legii audiovizualului, trimis spre analiza CNA

Ministerul Comunicaţiilor a trimis la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), spre analizare şi punct de vedere, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului, a declarat Răsvan Popescu, preşedintele CNA.
Romania TV
30 nov. 2012, 13:23
Proiectul OUG pentru modificarea Legii audiovizualului, trimis spre analiza CNA

„Am primit de la Ministerul Comunicaţiilor proiectul de Ordonanţă de Urgenţă (de modificare a Legii audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002, n.r.) spre analizare şi punct de vedere. În proiect nu mai există niciun fel de prevederi referitoare la modificarea statutului CNA. Urmează ca departamentele noastre de specialitate, serviciul juridic şi compartimentul de reglementări, să facă o primă analiză tehnică şi ulterior textul Ordonanţei va fi suspus dezbaterii în Consiliu, în cursul săptămânii viitoare”, a declarat Răsvan Popescu, preşedintele CNA, potrivit Mediafax.

Ministerul Comunicaţiilor este iniţiatorul acestui proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG). Trimiterea proiectului de OUG, spre analiză, la CNA implică faptul că Ordonanţa de Urgenţă nu a fost aprobată încă în Guvern, aşa cum a sugerat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, în 27 noiembrie.

Pe de altă parte, anunţul transmiterii la CNA a proiectului de OUG s-a produs în contextul în care cinci membri ai Consiliului – Ioan Onisei, Narcisa Iorga, Gelu Trandafir, Valentin Jucan şi Mircea Deacă – au susţinut, în 28 noiembrie, o conferinţă de presă, în care au spus că vor sesiza Comisiile pentru Cultură din Parlament în legătură cu OUG de modificare a Legii audiovizualului. „Şi, la rigoare, ne rezervăm dreptul de a sesiza Comisia Europeană şi Parlamentul European”, a mai spus atunci Ioan Onisei.

De altfel, cei cinci membri ai CNA lucrează în prezent la o scrisoare despre OUG de modificare a Legii audiovizualului, care ar urma să fie transmisă instituţiilor europene.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, 28 noiembrie, că OUG care modifică Legea audiovizualului nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial pentru că ministerele Justiţiei şi Finanţelor trebuie să dea forma finală a acestei, în urma deciziei Guvernului de a se scoate din ordonanţă toate referirile la CNA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT