Papa are propriul cont pe Twitter

Papa Benedict al XVI-lea va avea, după Vatican, propriul său cont de Twitter (@pontifex), de pe care va expedia primul lui mesaj (tweet) pe această platformă de microblogging în luna decembrie, cu ocazia sărbătorii Notre-Dame de Guadalupe, au anunţat, luni, reprezentanţii Vaticanului.
Romania TV
03 dec. 2012, 15:09
Papa are propriul cont pe Twitter

„Primele mesaje vor fi răspunsuri la întrebări puse papei despre credinţă, iar publicul va putea să trimită aceste întrebări începând de astăzi (3 decembrie)”, a declarat Greg Burke, consilier pe probleme de comunicare la Vatican, conform AFP.

Primul tweet va fi lansat în direct de papă, cu ocazia audienţei generale de miercuri, săptămâna viitoare, pe 12 decembrie, a precizat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, preotul Federico Lombardi.

Tweet-urile sale vor fi redactate în limbile engleză, spaniolă, italiană, portugheză, franceză, germană, poloneză şi arabă, menţionează Mediafax.

Arhiepiscopul Claudio Maria Celli, preşedintele Consiliului pontifical pentru comunicaţii speciale, a spus că prezenţa pe Twitter a papei Benedict al XVI-lea, aflat în fruntea unei biserici care are 1,2 miliarde de credincioşi catolici, se explică prin „dorinţa sa (a papei) de a intra în dialog cu femeile şi bărbaţii din zilele noastre, acolo unde se află aceştia”.

Potrivit aceleiaşi surse, „va fi un dialog care va respecta omul din zilele noastre şi adevărurile sale”.

Întrebat de jurnalişti despre riscurile unor reacţii imediate şi ostile, pe Twitter, faţă de mesajele papei, Greg Burke a spus că Twitter este „o piaţă liberă a ideilor, iar acesta este un lucru bun”. Papa „va trimite pe Twitter perle de înţelepciune care îi inspiră inima”.

Claudio Maria Celli spune că, pentru început, „papa va extrage trei sau patru întrebări din seria de mesaje primite” despre credinţă şi va încerca „să le dea răspunsuri satisfăcătoare”.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?