Roger Federer a pierdut primul set la 0, în 19 ani de când joacă la Wimbledon. Elveţianul a fost eliminat de un jucător cu 15 ani mai tânăr

Roger Federer, locul 8 ATP şi cap de serie numărul 6, a fost eliminat, miercuri, de polonezul Hubert Hurkacz, locul 18 ATP şi cap de serie numărul 14, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon.
Daniel Spătaru
07 iul. 2021, 23:23
Roger Federer a pierdut primul set la 0, în 19 ani de când joacă la Wimbledon. Elveţianul a fost eliminat de un jucător cu 15 ani mai tânăr

Cu puţine meciuri disputate după accidentarea suferită la genunchi în ianuarie 2020 şi în ciuda câtorva reuşite spectaculoase, Roger Federer, de opt ori campion la Wimbledon, a comis multe greşeli neforţate şi a fost depăşit clar din punct de vedere fizic de polonezul de 24 de ani, care s-a impus în trei seturi, 6-3, 7-6 (4), 6-0, după un meci de o oră şi 48 de minute.

Elveţianul, care va împlini 40 de ani la 8 august, a ţinut pasul cu adversarul său doar în setul al doilea. Federer a avut 4-1, dar Hurkacz a revenit şi a dus setul în tie-break, în care fostul lider mondial a greşit câteva mingi uşoare, ratând posibilitatea de a egala la seturi.

Apoi, Roger Federer a pierdut pentru prima dată un set la zero la All England Club.

Citeşte şi Garbine Muguruza a venit de la Wimbledon direct în România. Îşi petrece vacanţa în ţara noastră şi cântă o melodie de-a lui Puya VIDEO

În penultimul act, Hurkacz va evolua ori cu italianul Matteo Berrettini, locul 9 ATP, care l-a eliminat în patru seturi pe canadianul Felix Auger-Aliassime, locul 19 ATP şi cap de serie numărul 16 ATP. Înainte de această ediţie a turneului de la Wimbledon, Hurcacz nu mai trecuse de turul al treilea la un Grand Slam.

La polul opus lui Federer, jucătorul sârb Novak Djokovic, liderul ATP şi principal favorit, s-a calificat în semifinale, după ce a trecut în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-4, de ungurul Marton Fucsovics (48 ATP). Djokovic şi-a adjudecat partida după două ore şi 20 de minute, şi va juca în penultima rundă a competiţiei împotriva canadianului Denis Shapovalov (12 ATP, favorit nr. 10). Shapovalov s-a impus cu greu, după cinci seturi şi 3 ore şi jumătate de joc, în faţa rusului Karen Hacianov (29 ATP, favorit nr. 25), 6-4, 3-6, 5-7, 6-1, 6-4.

Citeşte şi Wimbledon 2021. Emma Răducanu a dezvăluit de ce a abandonat în meciul din optimi: „Am început să respir greu şi să am ameţeli”

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Drama neștiută a Anei Maria Barnoschi: „Am făcut undeva la 12-15 înțepături”
Fanatik.ro
Dan Șucu a rupt tăcerea despre momentul în care l-a vrut pe Cristi Chivu antrenor la Rapid. Tehnicianul ar fi fost șocat
Capital.ro
Se schimbă regulile la locul de muncă. Guvernul a aprobat legea. Se aplică amendă de până la 7.000 de lei angajatorilor
Playtech.ro
Cum se calculează indemnizația de creștere copil: exemplu de calcul la un salariu de 4.500 de lei
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
România s-a cutremurat din nou! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost localizat
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Lege pentru toți românii care au rate la bancă!
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu