Studenţii au LIBER pe 10 decembrie 2012, pentru alegerile parlamentare

Guvernul a avizat favorabil o notă prin care Ministerul Educaţiei a propus suspendarea cursurilor universitare în data de 10 decembrie 2012, urmând ca centrele de învăţământ să stabilească procedura de recuperare a cursurilor, în baza autonomiei universitare. Nota a fost avizată în şedinţa de marţi a Guvernului.
Romania TV
04 dec. 2012, 12:06
Studenţii au LIBER pe 10 decembrie 2012, pentru alegerile parlamentare

Premierul Victor Ponta a anunţat, sâmbătă, că Guvernul vrea să declare ziua de luni, 10 decembrie 2012, drept zi liberă în universităţi, astfel încât studenţii care învaţă în alte zone decât cele de domiciliu să aibă posibilitatea să voteze la alegerile parlamentare în localităţile lor şi să poată reveni în timp util, marţi, la cursuri, potrivit Mediafax.

Solicitarea pentru acordarea unei astfel de zi libere i-a fost adresată premierului Victor Ponta, sâmbătă dimineaţa, de către unul dintre tinerii care vizitau sediul Guvernului cu ocazia „Zilei Porţilor Deschise”.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a transmis, miercuri, un comunicat în care arată că studenţii cer gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie, pentru a se putea duce să voteze în localităţile de domiciliu şi vor să aibă zi liberă în prima zi după alegeri.

Organizaţia precizează că studenţii care învaţă în altă localitate decât cea în care au domiciliul stabil nu vor putea vota acolo unde studiază, chiar dacă au viză de flotant.

Astfel, ANOSR cere Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Transporturilor să le acorde studenţilor gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie, pentru a putea merge să voteze în localităţile în care au domiciliile. De asemenea, studenţii vor să aibă zi liberă în 10 decembrie, când se vor întoarce din localităţile de domiciliu.

Reprezentanţii alianţei studenţeşti au precizat că prevederile legii electorale „îngrădesc posibilitatea de exercitare a dreptului de vot pentru sute de mii de studenţi români care studiază în altă localitate sau au venit la studii din altă ţară”.

Aceştia susţin că în cazul în care Guvernul nu aproba măsurile propuse, studenţii „vor fi nevoiţi să facă eforturi financiare considerabile” pentru a se putea duce în localităţile de domiciliu şi a-şi exercita dreptul la vot.

„Efectele legii electorale asupra participării tinerilor la vot sunt o ruşine pentru democraţia românească şi un dezastru pentru orientarea clasei politice către nevoile pe termen lung ale societăţii. Vom cere modificarea legii, însă acest lucru nu se poate realiza, constituţional, înainte de alegeri. Între timp, este foarte important ca Guvernul să acorde gratuitate pe transportul în comun pentru a se asigura că studenţii au posibilitatea să-şi exercite dreptul la vot”, a spus preşedinte ANOSR, Mihai Dragoş, citat în comunicat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 100 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. Fanii români și-au făcut încălzirea pentru „cursa de aur”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 12 august. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
La ce oră și unde se vede cel mai bine în România eclipsa de soare. Tot ce trebuie să ştii despre fenomenul spectaculos
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe A1 București – Pitești! Un TIR încărcat cu pui a lovit un pod de pe autostradă
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Zelenski caută pace pentru Ucraina. Președintele a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat