Ministerul Mediului: Pădurea Trivale va fi desemnată rezervaţie naturală

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat marţi că Pădurea Trivale de lângă Piteşti va fi desemnată rezervaţie naturală de tip forestier, săptămâna viitoare, la şedinţa de guvern.
Romania TV
05 dec. 2012, 09:20
Ministerul Mediului: Pădurea Trivale va fi desemnată rezervaţie naturală

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, împreună cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, şi preşedintele Infomediu Europa, Stere Creţu, au participat marţi, 4 decembrie 2012, la ceremonia de decernare a premiului „Primăria Verde – pentru iniţierea unui proiect”.

Proiectul pentru care primăria Piteşti a fost premiată  este „Creare Parc Lunca Argeşului”, finanţat prin fonduri europene, având o valoare de peste 40 de milioane de lei. Parcul Lunca Argeşului este amplasat în partea de nord a municipiului Piteşti, în zona periferică a oraşului, terenul reprezentând un real potenţial de dezvoltare atât la nivel zonal, cât şi municipal.

Revista de mediu şi ecologie Infomediu Europa este iniţiatoarea evenimentului de premiere şi promovare a persoanelor, iniţiativelor, proiectelor şi organizaţiilor cu impact semnificativ în protecţia mediului. Chestionarul de vot, prin intermediul căruia se stabilesc câştigătorii este completat de entităţi şi instituţii din domeniul protecţiei mediului, printre care Agenţia de Mediu, Garda de Mediu sau Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva.

Ministrul Rovana Plumb şi-a arătat interesul şi mulţumirea pentru faptul că astfel de proiecte  verzi sunt dezvoltate, iar autorităţile locale preiau iniţiative de a respecta natura, dar şi de a utiliza fondurile europene în interesul cetăţenilor. „Sunt mulţumită când văd banii europeni puşi la lucru într-un mod util. Extinderea suprafeţei de spaţiu verde într-un oraş precum Piteşti era un gest necesar”.

Totodată, ministrul Mediului şi Pădurilor a dat o veste bună cetăţenilor din municipiul Piteşti: „Am ceva să vă anunţ, ceva legat de sufletul dumneavoastră, şi anume că Pădurea Trivale va fi desemnată rezervaţie naturală de tip forestier, chiar săptămâna viitoare, la şedinţa de guvern va fi pe ordinea de zi”.

O altă informaţie de interes general a fost prezentată de ministrul Rovana Plumb, şi anume că va propune Guvernului ca în noul Program de Guvernare sa fie prevăzută reţeaua „Oraşul Verde”, similar reţelei Natura 2000.

Ministrul Daniel Constantin şi-a exprimat mulţumirea pentru premiul primit de oraşul natal: „este meritul primăriei de a aduce acest premiu în Piteşti, victoria este cu atât mai mare cu cât am depăşit primăria Arad. Ne angajăm la un nou concurs. Avem datoria ca în anul 2013 să câştigăm şi premiul „Oraşul Verde”.

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a prezentat proiectul pentru care primăria a primit premiul, exprimându-şi mulţumirea pentru întregul eveniment. „E o mare bucurie pentru noi şi o onoare, în egală măsură, faptul că am primit acest titlu. Mă bucur că am putut realiza din acea zonă unde se aduna gunoiul, un parc de o frumuseţe deosebită şi de care se vor bucura nu doar piteştenii, ci locuitorii întregului judeţ”, a spus primarul.

Directorul Infomediu Europa a explicat sistemul pe care funcţionează Gala de premiere, dar şi faptul că 2012 este cel de-al şaselea an consecutiv de când se organizează. „Ideea galei a fost să prezentăm şi lucruri bune, nu doar lucruri rele, din punctul de vedere al presei constructive. Suntem datori să scoatem în evidenţă că în România se investeşte, se derulează proiectele până la capăt şi suntem mândri de aceşti cetăţeni responsabili faţă de natură”, a completat Stere Creţu.

La eveniment au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor de protecţia mediului din judeţ.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
Noul jucător al lui CFR Cluj este la vizita medicală. Cum va fi legitimat
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
Cât costă o baterie pentru panourile fotovoltaice în 2026. Merită investiția dacă ești deja prosumator?
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat