Hoţii au spart o primărie din judeţul Argeş şi au furat banii din impozitele şi taxele locale

Reprezentanţii Primăriei Ungheni, judeţul Argeş, au sesizat joi dimineaţa faptul că, în cursul nopţii precedente, persoane neidentificate au pătruns prin efracţie în sediul instituţiei, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz.
George Russo
22 iul. 2021, 10:24
Hoţii au spart o primărie din judeţul Argeş şi au furat banii din impozitele şi taxele locale

„În dimineaţa zilei de 22 iulie, poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la sediul Primăriei Ungheni o fereastră a fost forţată, iar în interior se observă urme de răvăşire”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, la faţa locului s-a deplasat o echipă formată din poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti şi Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, precum şi specialişti criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în care se desfăşoară cercetări cu scopul recuperării prejudiciului al identificării autorilor şi tragerea acestora la răspundere penală”, precizează reprezentanţii IPJ Argeş, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Scandal cu poliţia în stradă. Bărbat amendat cu 4.000 de lei după ce s-a certat cu poliţiştii: „Era să dau cu capul de asfalt”

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție Craiova, adversarul din Liga Campionilor a marcat de 8 ori în ultimul meci
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?