Primul miting împotriva restricţiilor pentru nevaccinaţi. Oamenii s-au adunat la Piaţa Universităţii VIDEO

Românii care se împotrivesc vaccinării protestează sâmbătă față de introducerea vaccinării obligatorii, dar şi faţă de restricţiile anunţate de guvernanţi şi care i-ar viza pe cei care nu s-au imunizat împotriva coronavirusului.
Daniel Spătaru
24 iul. 2021, 19:30
Primul miting împotriva restricţiilor pentru nevaccinaţi. Oamenii s-au adunat la Piaţa Universităţii VIDEO

 

UPDATE: Miting în Bucureşti. Câteva sute de persoane protestează, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Universităţii, împotriva unor posibile măsuri şi restricţii pentru persoanele care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19. Printre manifestanţi se numără liderul deputaţilor AUR George Simion şi senatoarea Diana Şoşoacă.

Protestarii au pancarte inscripţionate cu mesaje precum „Stop vaccinării forţate”, „Nu vrem domiciliu forţat”, „HoReCa liberă”. Aceştia strigă lozinci precum „Ieşiţi din case!”, „Jos Guvernul!”, „Libertate!”.

George Simion a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu el la protest, însoţită de mesajul „Suntem alături de românii care nu vor ca vaccinarea să fie obligatorie. Atenţie Dan Barna!”.

https://www.facebook.com/george.simion.unire/posts/3109864699234679

Populaţia este chemată la miting de la ora 16.00, prin intermediul unui comunicat. „Sâmbătă 24 iulie, protest anti vaccinare obligatorie în București. Mesajul este clar pentru românii de astăzi : a se face dreptate ,și a ne păstra libertatea data de Dumnezeu, nu este ușor. Este nevoie de multa îndărătnicie și sacrificiu.”La război ies cei viteji” zice Scriptura. Sunt chemați la aceasta luptă, un mănunchi de oameni de elita morală și profesională, paznici de far, iar nu mulțimea lasă,cuminte și manipulată.

Ieșirea noastră în stradă, este o mărturisire de credință că ,nu plecăm capul de bunăvoie in fața ciumei comuniste. Noi creștinii ortodocși, trebuie să ieșim din indiferenta generală,și să luăm atitudine împotriva comuniștilor globaliști care ne vânează sufletul. Sâmbătă sa facem un efort sa mergem cu toții la București. Noi care știm ce se întâmplă,avem datoria de a lua atitudine. Tacerea și inacțiunea in astfel de cazuri, nu are nici-o justificare.Asa sa ne ajute Dumnezeu!”, au transmis organizatorii acestui miting, într-un mesaj pe Facebook.

[rtv_live_player]

Citeşte şi Proteste violente anti-lockdown, în Australia. Manifestanţii s-au bătut cu poliţia la Sydney şi Melbourne, s-au făcut arestări VIDEO

Acest miting vine şi în contextul în care vicepremierul Dan Barna a propus mai multe măsuri pentru creşterea numărului de persoane vaccinate, o variantă analizată fiind cea ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar cei nevaccinaţi – în timpul săptămânii. De asemenea, autorităţile discută şi introducerea unei tombole în mediul rural, cu premii în utilaje agricole, pentru încurajarea vaccinării.

Dan Barna a fost întrebat, vineri, dacă se discută despre introducerea unor facilităţi pentru cei care se vaccinează sau a unor restricţii pentru cei nevaccinaţi. „Am discutat în şedinţa coaliţiei de săptămâna aceasta acest subiect, au fost prezentate mai multe variante asupra cărora premierul şi-a şi exprimat, pentru o parte din ele, susţinerea. E clar că trebuie să venim cu măsuri, pe modelul celorlalte state europene, de a continua să încurajăm şi să susţinem campania de vaccinare pentru că, într-adevăr, probabil valul 4 va avea un efect de stimul din nou pentru acea parte din populaţie care, deşi nu e împotriva vaccinării, nu s-a dus până acum să se vaccineze, dar în egală măsură sunt două tipuri de măsuri, măsurile de încurajare şi de stimulare, dar şi acele măsuri care am văzut că sunt luate de alte ţări prin care pentru cadre medicale, pentru accesul la anumite servicii neesenţiale, spre exemplu, existenţa vaccinării să fie o condiţionalitate.

De exemplu, mersul la mall în weekend, care nu este un serviciu esenţial, să fie condiţionat de existenţa vaccinării, persoanele vaccinate să poată să meargă la mall în weekend, ceilalţi în timpul săptămânii”, a spus Dan Barna.

Citeşte şi Proteste masive în Grecia, bătaie cu poliţia. Mii de oameni au ieşit în stradă, împotriva vaccinării obligatorii a îngrijitorilor FOTO

Proteste violente în Franţa împotriva restricţiilor

Violenţe la Paris. Mii de francezi protestează împotriva restricţiilor şi a vaccinării obligatorii
Între protestatari şi forţele de ordine au loc confruntări violente în centrul Parisului. Poliţiştii răspund cu gaze lacrimogene.

Protestele sunt cauzate de un proiect de lege pe care parlamentarii francezi urmează să-l voteze în acest weekend şi care vizează înfiinţarea unui permis de sănătate şi introducerea vaccinarii obligatorii pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii.

Pe lângă Paris, mai sunt aşteptate proteste şi în alte oraşe precum Marsilia, Montpellier, Nantes şi Toulouse.

Proteste sunt și la Londra
Oamenii au ieșit în stradă și în Londra. Motivul? Același – pașaportul de sănătate.

https://twitter.com/GillianMcKeith/status/1418931280536866816?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1418931280536866816%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Falephnews.ro%2Fguvern%2Fproteste-in-europa-nemultumiri-green-pass%2F

Protestatarii din Slovacia blochează accesul la Parlament

https://twitter.com/end_lockdowns/status/1418893821778317323?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1418893821778317323%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Falephnews.ro%2Fguvern%2Fproteste-in-europa-nemultumiri-green-pass%2F

Italienii nu vor să intre în restaurant pe baza green-pass-ului
În Italia, din 6 august, green pass-ul va intra în circulație. Cei care vor să ia masa în oraș, vor trebui să îl aibă la ei. Italienii speră ca acest green pass să fie o invitație la vaccinare sau o soluție pentru a limita numărul infectărilor.

https://twitter.com/BellaWallerstei/status/1418674639119716359?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1418674639119716359%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Falephnews.ro%2Fguvern%2Fproteste-in-europa-nemultumiri-green-pass%2F

DailyBusiness
Peste 120 de muncitori prinși la negru în doar cinci zile. Ministrul Florin Manole promite toleranță zero
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Carmen Brumă arată senzațional la 48 de ani! Vedeta ne spune de ce trebuie să slăbim imediat ce ne întoarcem din vacanță – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit cine l-a convins să nu-l dea afară pe Chiricheș de la FCSB
Capital.ro
Gheorghe Dincă ar putea să iasă din închisoare. Monstrul din Caracal a făcut o cerere de eliberare
Playtech.ro
Impozitul CASS pe pensie se plăteşte în funcţie de brut sau net? Detaliul legal pe care mulți români nu îl știu
Adevarul
Cea mai mare armată din Europa, modernă doar pe hârtie. Tacticile Rusiei arată unde rămâne vulnerabilă Polonia
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Primele declarații ale bărbatului care a ucis-o pe Iryna Zarutska, tânăra refugiată ucraineană de 23 de ani
Cancan.ro
Monstrul din Caracal încearcă să evadeze voalat? Este halucinant ce le-a putut cere judecătorilor
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
Românii care vor beneficia în continuare de tichete sociale de 250 lei! Se dau tichete sociale de 500 de lei și pentru elevi. Guvernul a decis
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Cat costa sa cumperi vechime pentru pensie in 2025. Sumele lunare pe care trebuie sa le platesti