Clotilde Armand: Instanța a decis și mi-a dat dreptate! Voi convoca o ședință de urgență

O nouă lovitură pentru Clotilde Armand! Primăria Sectorului 1 a mai pierdut un proces în fața companiei de salubritate Romprest.
Filip Stan
26 iul. 2021, 10:18
Clotilde Armand: Instanța a decis și mi-a dat dreptate! Voi convoca o ședință de urgență
Clotilde Armand cere din concediu prelungirea stării de alertă din sectorul 1 cu 15 zile

În cadrul acestui proces, Clotilde Armand a urmărit să câștige calitatea de reprezentant al Consiliului Local Sector 1, în relația cu terții, dar judecătorii de la Tribunalul București au respins cererea pe motiv că este inadmisibilă.

Totuși, Clotilde Armand consideră că instanța i-a dat dreptate. „Primarul trebuie împuternicit de Consiliul Local al Sectorului 1 pentru a putea rezilia contractul cu Romprest în Justiție. Pentru că parte din acest contract este Consiliul local. Nu primarul. Ce au spus consilierii PNL după ședința de vineri la care nu s-au prezentat? Exact pe dos. Că nu trebuie acordul Consiliului Local.

Iată că instanța a hotărât: „Respinge acţiunea formulată de reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Primarul Sectorului 1 pentru lipsa calităţii procesuale active.”

Astfel, voi convoca din nou pentru mâine o ședință de urgență având pe Ordinea de zi același proiect de hotărâre ca vineri: mandatarea primarului Sectorului 1 în vederea promovării unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1.

Sper ca de data asta consilierii PNL și PSD să se prezinte”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

În urmă cu câteva zile, Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a convocat o şedinţă extraordinară a Consililului Local pentru a decide rezilierea contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare încheiat cu Compania Romprest Service SA.

„Potrivit referatului de aprobare pentru acest proiect, Compania Romprest Service SA a întrerupt nejustificat activitatea de colectare a deșeurilor municipal în următoarele perioade:

– 27 noiembrie- 25 decembrie 2020, când a fost întreruptă în mai multe episoade activitatea de colectare a deșeurilor din surse necontrolate;
– 31 mai – 18 iunie, când a fost întreruptă activitatea de colectare a tuturor catergoriilor de deșeuri;
– 27 iunie- prezent, când a fost întreruptă activitatea de colectare a deșeurilor municipal stradale.

Începând cu data de 27 iunie 2021, s-a constatat, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Locală Sector 1 și a numeroaselor sesizări primite de la cetățeni, că serviciul de salubrizare asigurat de compania Romprest Service SA nu mai funcționează pe raza Sectorului 1, aducându-se astfel atingere principiilor care reglementează acest serviciu public:
‒ protecția sănătății populației;
‒ responsabilitatea față de cetățeni;
‒ conservarea și protecția mediului înconjurător;
‒ asigurarea calității și continuității serviciului.

Conform estimărilor, la data de 21 iulie 2021, la nivelul Sectorului 1 s-au acumulat aproximativ 2.691 tone de deșeuri generate de populație, instituții publice și agenți economici. Depozitarea necontrolată a unei astfel de cantități de deșeuri, în creștere continuă, reprezintă o criză cu riscuri multiple:

– Risc epidemiologic;
– Risc pentru mediu înconjurător;
– Risc de perturbare a fluxurilor de circulație;
– Risc de încetinire a activității unor agenți economici;
– Risc ambiental pentru desfășurarea evenimentelor culturale și sportive din Capitală;
– Risc de tulburări sociale, cu manifestații cauzate de nemulțumire și panică”, se arată în mesajul publicat de Primăria Sectorului 1 pe Facebook.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo – când celebritatea îți ia mințile! Marcel Pușcaș, opinie tranșantă după fuga lui CR7 din cantonamentul Portugaliei
Capital.ro
România se împrumută din nou în octombrie. Ce sumă a programat Ministerul Finanțelor
Playtech.ro
Cât valorează 15 ani de contribuții la pensie. Diferența dintre un român plătit cu salariul minim și unul cu salariul mediu
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Horoscop 1 octombrie 2026. Mai multe zodii au noroc de bani la început de lună
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte