Dacian Cioloş: „Nu simt apetit la colegii din PNL şi UDMR pentru reforme. Nu putem ajunge la sfârşitul anului fără să lansăm nişte reforme cheie”

Copreşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş, a declarat marţi că nu este deloc mulţumit de cum a decurs implementarea reformelor din planul de guvernare şi a aruncat vina pe partenerii de guvernare, spunând că la PNL şi UDMR nu vede "un apetit pentru reforme".
George Russo
04 aug. 2021, 08:45
Dacian Cioloş:

Dacian Cioloş a mai precizat că în toamnă, după congresul partidului, în cadrul căruia se va alege şi conducerea, formaţiunea va analiza performanţele miniştrilor pe care îi are în guvern şi a adăugat că întreaga coaliţie va trebui să facă o astfel de evaluare întregului executiv.

„E devreme să facem genul ăsta de evaluare pe ministere. Avem discuții, dacă nu săptămânal, o dată la două săptămâni, cel puțin am discuții cu miniștri apropo de felul cum evoluează lucrurile. Cu siguranță, în toamnă o să ne facem propria noastră evaluare, și a miniștrilor noștri și a felului cum evoluează echipa pe care am trimis-o în Guvern. Va fi după congres.

Va trebui o evaluare în coaliție a guvernului, ca atare, nu doar a unor miniștri.

Se vede cu ochiul liber, reformele n-au avansat așa cum noi ne-am fi dorit. Mă refer la reforma administrației publice, o creștere a performanței prin depolitizare. Asta înseamnă organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor, mai ales la cele de conducere, claritate în evoluția profesională pentru cei care lucrează acolo, fără proptele politice sau sinecuri fără lucrurile acestea n-avem cum să facem reforme eficiente.

Cu pensiile speciale batem pasul pe loc. Nu simt apetit la colegii din coaliție să avansăm pe dosarele astea, mă refer la colegii din PNL și UDMR. Am tot insistat, din partea USR PLUS, să luăm în discuții. E un grup de lucru care s-a constituit cu colegi din Parlament și cu Ministerul Muncii. Am discutat zilele trecute cu colegi din acel grup și n-au avansat discuțiile. Nu prea au fost disponibili ceilalți colegi să se întâlnescă.

Noi ne vom face temele și vom veni cu propria noastră analiză și propuneri concrete despre cum s-ar putea rezolva, dincolo de pensiile speciale ale primarilor, unde e nevoie pur și simplu de un vot în Parlament.

Până acum au mai fost reacții din partea colegilor de coaliție, care spuneau că trebuie să analizăm cu mare atenție propunerile pe care le facem ca să nu ne trezim în situația în care o propunere legislativă e contestată la CCR.

La Secția Specială, ministrul Stelian Ion a făcut deja câteva propuneri. O să discutăm în perioada următoare aceste soluții sau altele. Mutarea (n. r. Secției la Parchetul General), existența ei, indiferent cum îi spune pe ușă, nu că nu ne mulțumește pe noi. E o concluzie, dacă ne uităm la toate analizele făcute de oameni cu competență, sunt argumente pentru desființare”, a afirmat Dacian Cioloș la Digi24.

Dacian Cioloş: „Nu vom accepta un statut de partener junior la guvernare”

Dacian Cioloş a declarat că formațiunea sa, din punct de vedere politic, este gata să-și asume “toate reformele pe care le-am promis în campania electorală și pe care le-am pus în programul de guvernare”.

„N-am făcut promisiuni de formă, doar ca să câștigăm voturi și apoi să ne aranjăm treburile intern în partid. Nu vom accepta un statut de partener junior la guvernare, atâta vreme cât împreună cu ceilalți parteneri de guvernare ne-am luat niște angajamente pe care trebuie să le livrăm. Nu putem să ajungem la sfârșitul acestui an fără să vedem lansate niște reforme cheie.

Nu dau termene, pentru că împreună am vrea să rămânem la guvernare până în 2024, dar până atunci sunt o grămadă de lucruri de făcut.

Dacă a trecut un an de zile și nu vedem reforme trebuie să ne punem întrebări ce a funcționat și mai ales ce n-a funcționat și să vedem dacă există într-adevăr la pertenerii noștri de guvernare un apetit de reforme, nu doar declarativ.

Ministrul Cristian Ghinea vorbește pe bună dreptate de reformele acestea, pentru că ele sunt puse în PNRR.

Nu poți să spui că vrei să faci reformă în Educație și concursurile pentru directorii de școli în continuare nu sunt organizate și se caută tot felul de tertipuri ca să se prelungească interimatele de Inspectoratele Școlare Județene, care știm cât de politizate sunt”, a mai spus Cioloș.

Citeşte şi: Nou conflict în coaliţia de guvernare. Ei sunt liberalii dați afară de ministrul Claudiu Năsui, de la fabricile de armament din Cugir

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Gestul care a făcut-o pe o jucătoare de tenis să piardă milioane de euro într-o după-amiază: ”Era ciudat să recunosc”
Capital.ro
Doliu în lumea filmului. Un actor din serialul Virgin River a fost găsit fără suflare: Ne va lipsi tuturor
Playtech.ro
Cum protejezi trandafirii de afide înainte ca insectele să distrugă bobocii și frunzele
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Anunțul ANAF pentru persoanele fizice! Declarația care trebuie depusă până luni, 25 mai. Este obligatorie
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi