Inflaţia a crescut la 5% în iulie, în România. Dintre alimente cel mai mult s-a scumpit uleiul, iar dintre mărfurile nealimentare energia electrică

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021, comparativ cu luna iulie 2020, a fost de 5%, iar de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) a fost de 4,4%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Daniel Spătaru
11 aug. 2021, 10:54
Inflaţia a crescut la 5% în iulie, în România. Dintre alimente cel mai mult s-a scumpit uleiul, iar dintre mărfurile nealimentare energia electrică

„Preţurile de consum în luna iulie 2021 comparativ cu luna iunie 2021 au crescut cu 1%. Inflaţia de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 4,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021 comparativ cu luna iulie 2020 este 5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) este 3,1%”, arată datele INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2021 comparativ cu luna iunie 2021 este 100,46%.

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021 comparativ cu luna iulie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,8%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,5%.

Mărfurile alimentare s-au scumpit în iulie cu 3% faţă de decembrie 2020 şi cu 2,33% faţă de luna iulie 2020, în timp ce faţă de luna iunie a acestui an s-au ieftinit cu 0,29%. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit uleiul comestibil, în iulie faţă de decembrie 2020, cu 14,19% şi cu 18,08% faţă de iulie 2020; faţă de iunie s-a scumpit cu 2,24%.

Citeşte şi PSD, reacţie la raportul BNR privind inflaţia. „Guvernul Cîţu fură 285 de lei de la fiecare român”

Citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit în luna iulie cu 13,40% de la începutul anului şi cu 3,86% faţă de iunie; faţă de luna iulie a anului trecut, acestea s-au ieftinit cu 2,38%. Fructele şi conservele din fructe s-au scumpit în iulie cu 11,56%, de la începutul anului, şi cu 1,40% faţă de iunie; comparativ cu luna iulie 2020, acestea s-au ieftinit cu 3,64%.

Cel mai mult s-au ieftinit în iulie, de la începutul anului, ouăle, cu 4,68%, şi cartofii, cu 3,92%, mai anunţă INS.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit în iulie cu 6,38%, faţă de decembrie 2020, şi cu 7,64% faţă de iulie 2020, în timp ce faţă de iunie scumpirea a fost de 2,02%. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit energia electrică, în iulie faţă de decembrie 2020, cu 23,15% şi cu 24,65% faţă de iulie 2020, în timp ce faţă de luna iunie scumpirea a fost de 4,18%. Gazele s-au scumpit în iulie cu 20,49% faţă de decembrie 2020 şi cu 20,55% faţă de iulie 2020.

Serviciile s-au scumpit în iulie cu 1,99% faţă de decembrie 2020, cu 2,74% faţă de iulie 2020 şi cu 0,39% faţă de iunie. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit serviciile poştale, cu 5,51% faţă de decembrie şi cu 5,54% faţă de iulie 2020. Transportul aerian s-a ieftinit cu 18,09%, în iulie faţă de decembrie 2020, şi cu 22,97% faţă de iulie 2020, în timp ce faţă de luna iunie a acestui an s-a scumpit cu 2,41%.

Citeşte şi Scenariul BNR care contrazice toate declaraţiile lui Cîțu despre CREȘTEREA economică. Inflația va creşte peste așteptări în România!

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Mesajul emoționant postat de soția lui Lionel Messi după ce argentinianul a scris din nou istorie la Cupa Mondială: ”Ce privilegiu!”
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
De ce nu mai investesc românii în titluri de stat? Fidelis a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii ani
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?