S-a aflat unde a fugit preşedintele Afganistanului. El a fost primit din motive considerate umanitare pe teritoriul unui stat arab

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat miercuri că preşedintele afgan Ashraf Ghani se află pe teritoriul acestui stat din Golf, după ce a părăsit ţara duminică în urma preluării puterii de către talibani.
Daniel Spătaru
18 aug. 2021, 18:36
S-a aflat unde a fugit preşedintele Afganistanului. El a fost primit din motive considerate umanitare pe teritoriul unui stat arab

„Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale al EAU poate confirma că EAU i-au primit pe preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, şi familia sa în ţară din motive- considerente umanitare”, a anunţat instituţia într-un comunicat citat de agenţia oficială WAM, preluată de Le Monde.

Ashraf Ghani a declarat, duminică, că a plecat din ţară, dar fără a preciza unde anume, pentru a se evita o baie de sânge, recunoscând că talibanii au câştigat. Ghani s-a declarat convins că ‘nenumăraţi patrioţi ar fi fost ucişi şi Kabulul ar fi fost distrus’ dacă el ar fi rămas în Afganistan.

„Talibanii au câştigat cu judecata săbiilor şi puştilor lor şi sunt în prezent responsabili de onoarea, posesia şi auto-prezervarea ţării lor„, a adăugat el într-un mesaj pe Facebook.

Citeşte şi Rusia afirmă că preşedintele Afganistanului Ashraf Ghani a fugit din ţară cu patru maşini şi un elicopter pline cu bani

După plecarea sa din ţară, au circulat mai multe zvonuri cu privire la destinaţia sa: Tadjikistan, Uzbekistan, Oman şi, în fine, EAU. Nu este prima dată când acest stat bogat din Golf primeşte pe teritoriul său lideri căzuţi în dizgraţie în ţările lor. Anul trecut, fostul rege al Spaniei Juan Carlos s-a exilat în Emirate în timp ce justiţia din ţara sa ancheta cu privire la suspiciunile de corupţie care îl vizau.

În 2017, emiratul Dubai i-a oferit găzduire fostului prim-ministru thailandez Yingluck Shinawatra, care fusese condamnată în contumacie la 5 ani de detenţie. Şi fostul premier pakistanez Benazir Bhutto s-a aflat în exil în Emirate din 1999 până la întoarcerea în ţară, în octombrie 2007.

EAU, Arabia Saudită şi Pakistan au recunoscut regimul taliban atunci când acesta s-a aflat la putere între 1996 şi 2001.

Citeşte şi Talibanii au intrat în palatul prezidențial din Afganistan, după ce președintele Ashraf Ghani a fugit din ţară. FOTO, VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT