REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012 Vaslui: USL a obţinut cele zece colegii din judeţ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. USL a câştigat alegerile în judeţul Vaslui, obţinând 64,48 la sută, şi îşi adjudecă astfel toate cele zece colegii din judeţ, în timp ce ARD are 16,9 la sută din voturi, urmat de PP-DD, cu 14,72 la sută, potrivit datelor finale date publicităţii, luni, de Biroul Electoral Judeţean.
Romania TV
10 dec. 2012, 11:24
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012 Vaslui: USL a obţinut cele zece colegii din judeţ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Conform datelor prezentate de BEJ Vaslui, USL a obţinut aproape două treimi din numărul de voturi valabil exprimate în judeţul Vaslui, respectiv 64,48 la sută, şi a reuşit să ocupe toate cele zece colegii de parlamentar din judeţ – trei de senator şi şapte de deputat.

Dintre acestea, cinci mandate de deputat şi două de senator vor reveni PSD, iar două de deputat şi unul de senator celor de la PNL. Numele parlamentarilor vasluieni sunt: Doina Silistru, Gabriela Creţu şi Nelu Tătaru, la Senat, şi Victor Cristea, Dan Bordeianu, Florin Ciurariu, Adrian Solomon, Ana Birchall, Toader Dima şi Irinel Stativă, la Camera Deputaţilor.

Cu 16,9 la sută, ARD se află pe poziţia secundă, urmată la mică distanţă de PP-DD, cu 14,72 la sută. În aceste condiţii, cele două formaţiuni vor intra la redistribuirea voturilor din judeţul Vaslui, având în vedere că USL a închis toate colegiile, potrivit Mediafax.

Defalcat pe cele două camere ale Parlamentului, USL are 66,18 la sută la Senat şi 62,79 la sută la Camera Deputaţilor, în timp ce ARD a obţinut 16,78 la sută la Senat şi 17,03 la Camera Deputaţilor.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte