Criză şi la Casa Fotbalui. FRF, deficit bugetar de 7 milioane de euro, în doi ani

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că instituţia pe care o conduce înregistrează pe anul 2012 un deficit bugetar de 3 milioane de euro, iar pe 2013 estimează că va ajunge la 4 miloane, dar susţine că aceste sume vor fi acoperite din rezervele federaţiei.
Romania TV
10 dec. 2012, 16:28
Criză şi la Casa Fotbalui. FRF, deficit bugetar de 7 milioane de euro, în doi ani

Bugetul federaţiei este afectat serios de criza economică. Pentru 2013 vom avea un buget de 15,93 de milioane de euro, dar realizat va fi doar 11 milioane, deci se estimează că va fi un deficit de 4 milioane. De altfel, şi bugetul pe 2012 are un deficit de aproape 3 milioane de euro. Dar nu am tăiat de nicăieri, avem o rezervă din care am acoperit deficitul. Şi nici nu va fi nevoie să tăiem de undeva. E un deficit care e acoperit tot de federaţie, care are rezerva aia acolo, de la Loto şi aşa mai departe”, a spus Mircea Sandu la finalul şedinţei Comitetului Executiv.

Oficialul federaţiei a refuzat să dezvăluie valoarea rezervelor FRF, dar a menţionat că atunci când i se va încheia mandatul, în 2014, va lăsa în cont 6,3 milioane de euro. El a detaliat bugetul pentru anul 2013, pentru echipa naţională de seniori a României fiind alocată suma de 3,4 milioane de euro.

Pentru 2013, echipa naţională are prevăzut pentru cheltuieli o sumă de 3,4 milioane de euro. Naţionala de tineret are 370.000, naţionalele de juniori 800.000, fotbalul feminin 300.000, fotbalul în sală 200.000, sprijin financiar pentru membrii FRF 980.000. Cheltuielile materiale, taxe, alte cheltuieli cu tot cu taxe 3,367 milioane, salarii şi contribuţii la bugetul statului – 2,567 milioane, investiţii – 3,381 de milioane şi aşa s-a ajuns la 15 milioane şi ceva. Deci, ce e important este că nu mergem nicăieri să luăm credite, nu ne împrumutăm la cămătari. Iar când îmi închei activitatea la federaţie las în bugetul federaţiei şi vreo 6,3 milioane de euro cash, plus investiţii”, a precizat Sandu.

Preşedintele a adăugat că încasările din publicitate ale FRF au scăzut în ultima perioadă cu 60 la sută. De asemenea, el a explicat că a fost nevoit să acorde drepturile TV ale partidelor echipei naţionale către UEFA deoarece ofertele televiziunile nu au fost mici.

„Din 2014 drepturile le-am dat UEFA, care ne va oferi 3 milioane. Noi aveam 1 milion pe an de la TVR, asta însemna 1,8 milioane pe un ciclu de preliminarii. Nu a fost decât un post TV care a oferit 700-750.000 de euro”, a mai spus Mircea Sandu.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
„Trei luni am fost în depresie totală!” Simona Halep, dezvăluire cutremurătoare
Capital.ro
Complicele lui Călin Georgescu. Cum plănuia să ia cu asalt instituțiile statului: Doar eu iau deciziile
Playtech.ro
Ajutoarele pentru pensionari vor întârzia în aprilie. Când ar putea primi bătrânii banii de la stat
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj