Alexandru Rafila dă vina pe guvernanți pentru evoluția pandemiei: Se datorează abordărilor politice şi politicianiste. Există o paralizie decizională în această perioadă

Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD și reprezentant al României la OMS, spune că aproape jumătate din decesele COVID din România s-au întregistrat după 1 ianuarie 2021. Guvernanţii au avut o abordare „politică şi politicianistă” în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei create de criza sanitară, spune medicul.
Filip Stan
24 aug. 2021, 09:02
Alexandru Rafila dă vina pe guvernanți pentru evoluția pandemiei: Se datorează abordărilor politice şi politicianiste. Există o paralizie decizională în această perioadă

„De ce nu există o politică de frânare, dacă vreţi, a creşterii, ci, dimpotrivă, o paralizie, dacă vreţi, decizională în această perioadă, mi-e foarte greu să înţeleg. De fapt, înţeleg. Sunt mizele politice, de popularitate, dar nu cred că sunt elemente serioase”, a declarat Alexandru Rafila.

Evoluția pandemiei se datorează abordărilor politice și politicianiste, a spus medicul, luni seara, la B1tv.

„Noi am avut cea mai mare mortalitate după cel de-al Doilea Război Mondial în lunile octombrie şi noiembrie, au avut loc alegerile la începutul lunii decembrie, iar numărul de decese după data de 1 ianuarie să ştiţi că a fost destul de important. Din totalul de 34.000 de decese înregistrate în România datorită acestei boli, 16.400 au fost înregistrate după data de 1 ianuarie. Deci, în mod evident, evoluţia pandemiei, consecinţele asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mortalităţii din România se datorează, de foarte multe ori, abordărilor politice şi politicianiste în ceea ce priveşte această pandemie”, a afirmat Alexandru Rafila.

Rafila a vorbit şi despre „oportunitatea unor mari manifestări publice, fie că sunt congrese politice, fie că sunt alte tipuri de manifestări”.

„De ce nu există o politică de frânare, dacă vreţi, a creşterii, ci, dimpotrivă, o paralizie, dacă vreţi, decizională în această perioadă, mi-e foarte greu să înţeleg. De fapt, înţeleg. Sunt mizele politice, de popularitate, dar nu cred că sunt elemente serioase”, a adăugat parlamentarul.

Rafila a susţinut că nu este „foarte optimist apropos de revigorarea campaniei de vaccinare”. „Am o mare, mare nelămurire: de ce treimea aceea din populaţie care nu era decisă nu s-a vaccinat. (…) Ăsta cred că este, de fapt, eşecul major: să nu reuşeşti să convingi oameni care aveau nevoie de informaţii, de încredere, să transmiţi acest lucru, este total inexplicabil”.

Citiți și Alexandru Rafila, vești sumbre despre soarta românilor: „Peste o lună în România vor fi 4.000 de cazuri noi de COVID-19”

Citiți și EXCLUSIV. Alexandru Rafila, despre valul 4 al pandemiei: Trendul e crescător din luna iulie. Trebuie să luăm măsuri

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Universitatea Craiova merge în Gruia cu cifre de campioană! Oltenii domină play-off-ul la cel mai important capitol
Capital.ro
Regulă RAR în România. Șoferii trebuie să obțină declarația de conformitate pentru geamuri. Se aplică amendă în lipsa autorizației
Playtech.ro
Cum verifici ce aplicații îți ascultă microfonul și folosesc camera în fundal
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Banciu, verdict dur despre cel mai puternic om al lumii: ”Este un psihopat!”
MediaFlux
Banii de alocații și indemnizații intră pe carduri azi. Românii care vor primi sume mai mari
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi