Antonescu: Apelul lui Băsescu la boicotul celor cu dosare n-a prea fost urmat, îl susţin pe Fenechiu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că apelul preşedintelui Traian Băsescu din campanie de a nu fi votaţi candidaţii cu dosare penale "nu a prea fost urmat", iar "poporul nu prea l-a ascultat", precizând că îşi menţine decizia de a-l susţine pe Relu Fenchiu pentru un post ministerial.
Romania TV
11 dec. 2012, 14:23
Antonescu: Apelul lui Băsescu la boicotul celor cu dosare n-a prea fost urmat, îl susţin pe Fenechiu

Antonescu a fost întrebat dacă îl mai susţine pe vicepreşedintele PNL, Relu Fenechiu, pentru un post de ministru, având în vedere că şeful statului a anunţat că în cazul miniştrilor cu dosare penale va semna decretul de numire în funcţie şi imediat după şi pe cel de revocare.

„Potrivit acestei grile de selecţie inventată de preşedinte fără ca ea să fie impusă undeva în Constituţie, în vreo lege, dacă această grilă s-ar fi aplicat, bietul domn Traian Băsescu nu ar fi putut deveni preşedinte niciodată, că la câte dosare avea dânsul în 2004 în curs de anchetare, sub urmărire penală sau în instanţe, domnul Fenechiu este un biet debutant”, a comentat Antonescu.

„De altfel, aş remarca faptul că apelul – în afara oricărei reguli – făcut de domnul Băsescu către cetăţeni de a nu vota cei care au o problemă în instanţă, nu prea a fost urmat. Cred că ştiţi care sunt rezultatele domnului Fenechiu şi ale altora pe care domnul Băsescu i-a vizat. Poporul nu prea l-a ascultat. Sunt scoruri mari”, a completat preşedintele PNL, Crin Antonescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sorin Cârțu face lobby pentru jucătorul Universității Craiova: „Gică Hagi trebuie să-i găsească un loc în primul 11”
Capital.ro
Bursele școlare intră pe 20 noiembrie. Elevii primesc până la 715 lei pentru primele două luni din anul școlar
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România