Băsescu le cere politicienilor să nu-l implice în disputele din interiorul USL

Preşedinţia respinge în mod categoric zvonurile referitoare la presupusele întâlniri care ar fi avut loc între Traian Băsescu şi lideri ai USL în privinţa desemnării unui nou premier. Catalogând respectivele zvonuri drept dezinformări, Traian Băsescu le solicită politicienilor să nu-l implice "în eventualele dispute din interiorul USL".
Romania TV
12 dec. 2012, 09:22
Băsescu le cere politicienilor să nu-l implice în disputele din interiorul USL

„Domnul preşedinte Traian Băsescu le solicită politicienilor să nu-l implice în niciun fel în eventuale dispute din interiorul Uniunii Social-Liberale. De asemenea, domnul preşedinte Traian Băsescu face un apel la jurnalişti ca, atunci când primesc o informaţie neoficială care-l implică pe preşedintele României sau Administraţia Prezidenţială, să o verifice în mod oficial înainte de difuzare pentru a evita, astfel, lansarea unor dezinformări în spaţiul public.”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Reacţia de miercuri a preşedintelui vine după ce în urmă cu o zi Traian Băsescu a făcut un alt apel către politicieni somându-i să renunţe la „presiunile publice privind formarea unui nou Guvern.

Tot marţi, Crin Antonescu a declarat la România TV că, din informaţiile sale, Traian Băsescu „a explorat alte ipoteze” în afara lui Victor Ponta în vederea desemnării premierului, dar „nu s-au putut înfiripa”.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Craiova, echipa-superlativ a campionatului!”. Marius Mitran, în extaz după ce „Știința” e din nou lider în SuperLiga
Capital.ro
Pensiile și salariile ar putea rămâne înghețate până la jumătatea anului viitor. Traian Băsescu avertizează: Prudent ar fi să se abțină de la creșteri
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Ce temperaturi anunță meteorologii
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT