Senatul adoptă abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Senatul a adoptat, miercuri, cu amendamente, Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.
Romania TV
12 dec. 2012, 10:48
Senatul adoptă abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Senatorii şi-au însuşit amendamentele propuse plenului de Comisia Jurică a Senatului, amendamente agreate şi de Guvern, prin care se propune introducerea a noi domenii în care Executivul va putea emite ordonanţe în vacanţa parlamentară: modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili.

Raportul de admitere, cu amendamente, a fost adoptat cu 43 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi trei „abţineri”, iar proiectul de lege a întrunit 51 de voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” şi două „abţineri”, informează Mediafax.

Proiectul a fost aprobat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo, mesaj din 6 cuvinte după ce a fost distrus la finalul meciului Portugalia – RD Congo 1-1
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Cum poți trăi o lună pe o insulă superbă din Grecia fără să plătești cazarea. Primești și mic dejun, dar există o condiție
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Horoscop financiar de weekend. Cele trei zodii care vor atrage banii ca un magnet
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?