De cine este iubită Oana Zăvoranu în secret: „Există sentimente între noi încă de la început”

Mihai Mitoşeru este foarte afectat de starea de sănătate a Oanei Zăvoranu. El a declarat că între el şi vedetă există sentimente, dar că nu pot fi niciodată împreună.
Romania TV
13 dec. 2012, 09:52
De cine este iubită Oana Zăvoranu în secret:

„Ne ştim din 2001. Ţinem enorm unul la celălalt. Există sentimente între noi încă de la început. O perioadă, atunci când a fost cu Pepe, nu am putut să ne vedem”,a mărturisit Mitoşeru, conform Click.ro

Cei doi nu pot fi, însă, împreună deoarece nu se potrivesc. Mitoşeru a declarat că au încercat de multe ori, dar au ajuns la concluzia că mai bine rămân prieteni.

„Nu putem să fim împreună, pentru că suntem două persoane extrem de puternice, două pietre tari. De foarte multe ori am încercat să fim împreună, dar am ajuns la concluzia că nu putem să fim împreună în viaţa asta. Când are nevoie de mine, chiar dacă nu ne vedem 10 ani, voi fi acolo lângă ea”,a adăugat acesta. 

Vedeta de televiziune a mărturisit printre cuvinte că are sentimente puternice pentru Oana.

„Simţim ceva unul pentru celălalt. Acum două săptămâni, într-o emisiune, mi-a declarat că mă iubeşte. Şi eu i-am spus că o iubesc. Fiecare interpretează cum vrea”.

Mihai Mitoşeru a vizitat-o pe Oana, imediat ce a fost adusă acasă de la spital.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
Ratează Ştefan Baiaram transferul de la Universitatea Craiova după eliminarea şoc din Conference League?! “Trebuia lăsat în teren!”
Capital.ro
Tentativă de lovitură de stat. Călin Georgescu vrea să scape. Ce au cerut avocații înainte de judecată
Playtech.ro
Cât câștigă pe lună un român care strânge PET-uri din tomberoane. Sumele reale
Adevarul
UE acordă Ucrainei un împrumut masiv de 90 de miliarde de euro. Viktor Orbán, critic: „A da bani înseamnă război”
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
20.000.000 de euro pentru Florin Tănase: 'Este un profesionist'
MediaFlux
Bani cadou de la Guvern pentru românii vulnerabili! Cum poți primi ajutorul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet