Dragnea: Consultările pentru desemnarea premierului, probabil la începutul săptămânii viitoare

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că, în opinia sa, consultările de la Cotroceni pentru desemnarea premierului nu vor avea loc la sfârşitul săptămânii în curs, pentru că preşedintele Traian Băsescu este la Bruxelles, el apreciind că acestea vor avea loc luni sau marţi.
Romania TV
13 dec. 2012, 13:38
Dragnea: Consultările pentru desemnarea premierului, probabil la începutul săptămânii viitoare

„Nu am semnale, dar cred că nu pot fi făcute la sfârşitul săptămânii acesteia. Am înţeles că domnul preşedinte e plecat la Bruxelles azi şi mâine. Probabil că vor avea loc la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi”, a spus Dragnea, răspunzând unei întrebări despre momentul în care vor avea loc consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea premierului.

Preşedintele Traian Băsescu a invitat politicienii care au câştigat mandate la alegerile parlamentare din 9 decembrie să renunţe la „orice fel de presiune publică privind începerea consultărilor pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru”.

„Domnul preşedinte Traian Băsescu invită politicienii care au câştigat mandate în cadrul alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie a.c. să renunţe la orice fel de presiune publică privind începerea consultărilor pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru al Guvernului României. Domnul preşedinte Traian Băsescu va urma calea constituţională şi instituţională pentru întregul proces de desemnare a candidatului la funcţia de prim-ministru şi nu va face nicio abatere de la rigoarea procedurii, aşa cum este prevăzută în Constituţia României”, a afirmat Bogdan Oprea, citat într-un comunicat al Preşedinţiei pe tema declaraţiilot politicienilor cu privire la procedura de desemnare a candidatului la funcţia de prim-ministru.

Anterior, Preşedinţia informa că preşedintele Traian Băsescu va convoca Parlamentul şi va anunţa programul de consultări pentru desemnarea premierului care să formeze viitorul guvern imediat după publicarea în Monitorul Oficial a rezultatului alegerilor.

„Administraţia Prezidenţială informează că preşedintele României, domnul Traian Băsescu, va convoca Parlamentul României şi va anunţa programul de consultări pentru desemnarea prim-ministrului Guvernului României care să formeze viitorul guvern imediat după publicarea în Monitorul Oficial a rezultatului alegerilor”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Rezultatul alegerilor se publică în Monitorul Oficial după validarea de către BEC a acestuia. Reprezentanţii BEC preconizează că publicarea rezultatului alegerilor în MO va avea loc vineri.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Bianca Nuțu, astroloaga de la Neața, a născut. Spune că primele săptămâni ca mamă au fost foarte grele: „Am plâns”
Fanatik.ro
Giovanni Becali nu a avut milă de Universitatea Craiova după eliminarea din Europa League: „Pe ei i-aș vinde acum afară să iau bani pe ei”
Capital.ro
Ilie Bolojan anunță schimbări pentru serviciile de informații. Ce măsuri vrea să susțină la nivel parlamentar
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Putin amenință țările europene. Rusia e nervoasă pentru ajutorul dat Ucrainei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat