A murit unul dintre cei mai savanţi ai omenirii, inventatorul PC-ul. A fost înnobilat de însăşi Regina Elisabeta a II-a

Sir Clive Sinclair, pionier britanic al informaticii și înnobilat cu titlul de Sir de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a murit joi, la vârsta de 81 de ani.
Daniel Spătaru
17 sept. 2021, 22:26
A murit unul dintre cei mai savanţi ai omenirii, inventatorul PC-ul. A fost înnobilat de însăşi Regina Elisabeta a II-a

Clive Sinclair este recunoscut la nivel mondial pentru că a inventat primul calculator de buzunar, Sinclair Executive, în 1972. La începutul anilor ’70, el a proiectat o serie de calculatoare concepute pentru a fi suficient de mici și ușoare pentru a se potrivi în buzunar, într-un moment în care majoritatea modelelor existente aveau dimensiuni uriaşe. „A vrut să facă lucrurile mici și ieftine, astfel încât oamenii să le poată accesa”, a spus fiica sa, Belinda, citată de The Guardian.

Primul său computer personal, ZX80, numit după anul în care a apărut, a revoluționat piața, deși era departe de modelele actuale. La 79,95 lire sterline sub formă de kit și 99,95 lire în formă asamblată, era la aproximativ o cincime din prețul altor computere personale de la acea vreme. A vândut 50.000 de unități, în timp ce succesorul său, ZX81, care l-a înlocuit, costa 69,95 lire sterline și a fost vândut în 250.000 de exemplare.

Citeşte şi Doliu în BOR. Părintele David Oprea a murit din cauza COVID. Era șeful de cabinet al Arhiepiscopului Calnic al Sucevei

ZX80 și ZX81 l-au făcut foarte bogat,iar în 2010 Sinclair spunea pentru The Guardian : „În doi sau trei ani, am obținut un profit de 14 milioane de lire sterline anual”.

Datorită descoperirii sale esențiale pentru informatică, Regina Elisabeta a II-a l-a înnobilat pe Clive Sinclair cu titlul de Sir, în 1983.

Deși unele dintre celelalte invenții ale sale au eșuat, inclusiv televizorul de buzunar Sinclair TV80, lansat în 1983, dar și o tricicletă cu baterii din 1985, Sir Clive a avut totuși un succes fulminant și în cele din urmă și-a vândut compania celor de la Amstrad (companie britanică de electronică).

Citeşte şi Marele scriitor Roberto Morales a murit de Covid. Era unul dintre cei mai premiați autori contemporani

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Cine este românca ce i-a picat cu tronc lui Jose Mourinho la București! Ioan Becali, dezvăluiri senzaționale despre cum l-a cunoscut pe antrenorul portughez 
Capital.ro
Lege la bloc. Obligație clară pentru proprietari. Se obține autorizație pentru bucătărie. Lipsa documentelor duce la sancțiuni
Playtech.ro
Cât câștigă un polițist în România în funcție de vechime. Sindicatul Europol critică noua lege a salarizării
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Horoscop 13 mai. Începe un nou capitol important pentru nativi. Zodiile care azi vor avea de câștigat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi