Dacian Cioloş este categoric: „Nu există nicio şansă să continuăm cu Florin Cîţu premier. Joacă poker cu Guvernul”

PNL a întins sâmbătă din nou mâna celor de la USR PLUS pentru revenirea la Coaliţia de guvernare, dar copreşedintele Cioloş anunţă că nicio negociere nu se poate dacă se menţine actualul premier.
Filip Stan
19 sept. 2021, 11:48
Dacian Cioloş este categoric:

Co-preşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş, exclude posibilitatea întoarcerii USR PLUS la guvernare alături de PNL, cu Florin Cîţu prim ministru. „Nu există nicio şansă să continuăm guvernarea cu Florin Cîţu premier şi nu pentru că suntem râzgâiaţi, ci pentru că vrem un premier cu care să putem lucra, pur şi simplu. (…) Nu există această variantă, nu pentru că avem noi un fix cu Florin Cîţu ca persoană, ci pentru că am mai încercat deja de două ori, nu are sens să mai încercăm încă o dată”, susţine liderul USR PLUS.

Dacian Cioloş, despre revenirea USR-PLUS la guvernare: „Ne târguim pe posturi?” Ce spune de suspendarea lui Iohannis

„Noi aşteptăm ca Florin Cîţu să fie, în sfârşit, serios şi să dea dovadă de maturitate şi să lase la o parte toate provocările acestea copilăreşti şi inutile. El ştie foarte bine, pentru că i-am spus-o clar, la ultima şedinţă de coaliţie, ce vrem noi de fapt de la această coaliţie. Vrem în primul rând reforme, nu amânarea lor, ci punerea lor în practică, nu declararea lor doar pe hârtie şi în programul de guvernare, ci vrem punerea lor în practică. Florin Cîţu a demonstrat că nu asta îl interesează, ci să câştige alegerile în PNL şi pentru asta a fost gata să subordoneze Guvernul intereselor lui electorale. Deci da, putem continua în coaliţie, dar vrem un premier care să lucreze pentru coaliţie şi nu pentru interesele lui în partid şi dacă PNL va furniza un astfel de premier,  evident că suntem gata să ne întoarcem să discutăm condiţiile în care putem continua acest proiect”, a declarat Dacian Cioloş în emisiunea Insider Politic.
Liderul USR PLUS respinge categoric ideea revenirii USR PLUS la masa negocierilor pentru refacerea coaliţiei de guvernare, cu Florin Cîţiu în funcţia de prim-ministru. Acesta reclamă că primul ministru şi-a asumat în cadrul coaliţiei unele angajamente pe care nu le-a respectat în Executiv.

Rezoluţia PNL în 10 puncte: Invităm USR PLUS la un dialog fără precondiții inacceptabile

„Nu, nu există nicio şansă să continuăm guvernarea cu Florin Cîţu premier şi nu pentru că suntem răzgâiaţi, ci pentru că vrem un premier cu care să putem lucra, pur şi simplu. Am încercat mai bine de opt-nouă luni cu Florin Cîţu să lucrăm. Ştiţi, din primăvară, de când a demonstrat că are reflexe din acestea de gamer, cum văd că circulă, acuma l-au înţeles şi alţii, provoacă, joacă poker cu Guvernul, nu aşa se poate guverna. (…) Cine e copilul răzgâiat până la urmă, cine e cel imprevizibil, cine e cel care de fapt nu vrea cooperarea în coaliţie? (…) Nu există această variantă, nu pentru că avem noi un fix cu Florin Cîţu ca persoană, ci pentru că am mai încercat deja de două ori, nu are sens să mai încercăm încă o dată pentru ca apoi iar să se dea vina pe noi că ieşim de la guvernare pentru că, iată, cum ne spune Florin Cîţu, suntem răzgâiaţi şi impredictibili”, mai afirmă Dacian Cioloş.
Cioloş consideră că dacă PNL îl alege pe Florin Cîţu preşedinte al partidului, aceasta este „problema” celor de la PNL, fiind o decizie internă. El a refuzat să avanseze numele unor politicieni liberali cu care USR PLUS şi-ar dori să colaboreze ca premieri, menţionând că decizia în acest sens aparţine PNL.

„Nu mergem cu condiţii exclusiviste, vrem să avem un premier cu care să putem lucra şi să punem în aplicare programul de guvernare, pentru că noi nu intrăm în Guvern pentru funcţii şi nu asta e prioritatea noastră, să negociem o funcţie sau alta, ci vrem să ne asigurăm că reformele pe care le-am promis le putem pune în practică”, adaugă Dacian Cioloş.
Acesta a menţionat, întrebat fiind dacă USR-PLUS este pregătit să intre în opoziţie, că partidul este pregătit „pentru orice scenariu”, subliniind că el susţine ideea de a „încerca rămânerea la guvernare”.

El a precizat că USR nu renunţă la obiectivele pe care le-a anunţat în programul politic al partidului şi că îşi doreşte ministere din care să poată face schimbările pe care şi le-a asumat în faţa electoratului. Cioloş a menţionat că la nivelul USR-PLUS nu s-a discutat despre renegocierea portofoliilor care ar reveni partidului în situaţia reintrării la guvernare.
Cioloş a mai afirmat că prin acţiunile sale, primul ministru „a aruncat afară de la guvernare” USR PLUS.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Bomba momentului în televiziune! Diana Bart semnează cu Antena Stars?!? Cum a fost surprinsă de paparazzii Spynews.ro
Fanatik.ro
Țara unde fostul fotbalist din SuperLigă își deschide afacerea cu care dă o importantă lovitură financiară. Locația se află într-una dintre cele mai frumoase zone din lume
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Amenzi de 30.000 de lei pentru persoanele fizice: Vom monta camere
Playtech.ro
Toate măsurile fiscale pentru 2026. Pentru ce vor plăti românii impozite mai mari şi taxe de anul viitor
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Un bărbat din Capitală a ajuns să fie operat de urgență, după ce a fost înjunghiat de vecinul său băut
iamsport.ro
ȘOCANT! MM Stoica l-a dat afară de la FCSB după ce l-a prins că sifonează informații din club: 'Atât de mare era obsesia'
MediaFlux
Impozit locuință de la 1 ianuarie 2026. Cum cresc taxele la apartamente și case CALCULE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu