John Kerry, următorul secretar de stat al Statelor Unite ale Americii

Senatorul democrat John Kerry va fi, cel mai probabil, următorul secretar de stat american. El o va înlocui în funcţie pe Hillary Clinton, care vrea să se retragă la începutul anului viitor.
Romania TV
16 dec. 2012, 09:08
John Kerry, următorul secretar de stat al Statelor Unite ale Americii

John Kerry, actualul şef al Comisiei de Afaceri Externe din Senat, este cunoscut pentru abilităţile sale diplomatice şi ar putea prelua, la începutul lui 2013, funcţia deţinută de Hillary Clinton.

În ultimii ani, Kerry el a călătorit prin toată lumea, şi s-a dovedit a fi un foarte bun negociator. Kerry este considerat un om carismatic şi cu un magnetism personal aparte – care a reuşit să menţină relaţii civilizate cu interlocutorii săi, chiar şi în cele mai tensionate momente.

În 2004, politicianul a candidat la preşedinţia Statelor Unite, dar a fost învins de George Bush jr. Principala sa adversară pentru funcţia de secretar de Stat era Susan Rice – ambasadoarea americană la ONU. Ea şi-a retras însă canditatura, astfel că John Kerry a rămas practic fără concurenţă.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Gigi Becali a făcut anunțul momentului despre Victor Pițurcă. Patronul FCSB-ului surprinde pe toată lumea: „N-am avut nicio ceartă cu el”
Capital.ro
Se schimbă banii în România. Schimbare istorică a bancnotelor de la 1 februarie 2026. E o premieră în ultimii 25 de ani
Playtech.ro
Cine este scutit de impozit în 2026: ce spune legea pentru casă şi teren
Adevarul
Un amor dintre director și angajată s-a transformat într-un proces de sute de mii de euro. Bărbatul s-a căsătorit în secret
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Gică Hagi și Mihai Rotaru, acuzați de blat după Farul-Craiova 4-1: ”O manoperă inteligentă. Totul împotriva celor de la FCSB”
MediaFlux
ANAF pregătește controale majore la persoanele fizice în următoarea perioadă. Șeful Fiscului a confirmat: Nu facem control pe rude
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil