Dan Barna, după ce DLAF a sesizat DNA în legătură cu un proiect pe fonduri UE al cărui beneficiar a fost firma sa: Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR PLUS

Dan Barna a reacționat, marți, după ce DLAF a trimis la DNA în legătură cu un proiect pe fonduri UE al cărui beneficiar a fost firma sa. „Oricât s-ar strădui DLAF, o instituție aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activității mele pentru a plasa știri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîțu tot nu va recâștiga sprijinul USR PLUS”, a spus Dan Barna.
Alina Andrei
28 sept. 2021, 14:57
Dan Barna, după ce DLAF a sesizat DNA în legătură cu un proiect pe fonduri UE al cărui beneficiar a fost firma sa: Cîţu tot nu va recâştiga sprijinul USR PLUS

Dan Barna a reacționat, marți, după ce DLAF a trimis la DNA un nou dosar care vizează una dintre firmele sale.

„Oricât se va strădui DLAF, o instituție aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activității mele pentru a plasa știri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîțu tot nu va recâștiga sprijinul USR PLUS.

Am cerut în mod repetat, încă de acum trei ani, ca orice dosar să fie procesat și trimis la DNA astfel încât să fie lămurite toate chestiunile asupra cărora există semne de întrebare. Până acum, s-a confirmat că am avut dreptate de fiecare dată când am zis că nu am nimic de ascuns și nimic de care să mă tem.

La singura interacțiune avută direct cu cei de la DLAF, în 11 martie, când am răspuns la solicitarea de clarificări, mi-au transmis că încheiaseră verificările și vor trimite la DNA constatările. Le-am cerut și eu sa facă lucrul acesta pentru a încheia această poveste fără sfârșit. Au comunicat și public acest lucru ca „s-a trimis la DNA”.

Astăzi aflu și eu din presă că DLAF a păstrat, a pus deoparte, o bucată din verificarea inițială, pentru zile negre și nevoi urgente de comunicare negativă, ca să se mai poată genera încă o știre de genul „s-a trimis la DNA ceva cu Barna”. Asta se întâmpla azi când avem în linie dreaptă o moțiune care va confirma că actualul premier nu mai are susținere. Nu este nimic nou, nu e nimic diferit de ceea ce era și ce am clarificat deja de luni de zile. Este doar un film în permanentă reluare la câteva luni pe care îl tot vedem împreună de trei ani.

Între timp în iunie anul acesta DNA a clasat dosarul redeschis în campania electorală din 2019, constatând că fapta nu există și a răspuns în numeroase rânduri la întrebările presei că nu am nici un fel de calitate în niciunul dintre dosare”, a scris Dan Barna, marți, pe Facebook.

Departamentul de Luptă Antifraudă a sesizat Secţia a II-a a DNA cu privire la proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural”, care are ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, care i-a aparţinut lui Dan Barna şi soţiei sale, Olga Totolici, pentru că în urma verificărilor „au rezultat indicii privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală”.

„În urma verificărilor efectuate în cazul proiectului „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (POSDRU/135/5.2/S/125782 – cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, au rezultat indicii privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală, motiv pentru care Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat la întocmirea actelor de sesizare.

Întreaga documentaţie a fost transmisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie (Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie)”, anunţă DLAF într-un răspuns pentru Mediafax şi Aleph News.

Dan Barna, noi precizări despre scandalul DLAF: „Am primit o înștiințare prin care eram îndrumat să mă adresez celor de la DNA”

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Cine sunt autorii masacrului din Australia! Un tată și fiul său au ucis 16 persoane
Fanatik.ro
Adi Mutu l-a criticat fără menajamente pe Pederzoli pornind de la scandalul Baroan, afacerea de 400.000 de euro: „Săpunaru făcea mai mult!”. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Călin Georgescu și Horațiu Potra. Avocatul liderului suveranist a făcut anunțul
Playtech.ro
Ce rată ai la un credit ipotecar de 50.000 de euro: calcul pe termen lung
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Primele rezultate ale necropsiei lui Marco, tânărul care s-a stins după un majorat! Ce ar fi dus, de fapt, la decesul băiatului
iamsport.ro
ÎCCJ a dat verdictul în procesul dintre Burleanu și Prunea după 5 ani! Președintele FRF îi solicita daune de 500.000 de lei fostului internațional
MediaFlux
Anunț oficial pentru cei 4,921 milioane de pensionari din România. La cât a ajuns pensia medie lunară la nivel național
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online