Răzvan Cherecheş cere închiderea şcolilor: „Un singur copil asimptomatic transmite cu voioșie în jur”

Peste 10.000 de preșcolari, elevi și angajați din învățământ au fost confirmați cu coronavirus. Numărul copiilor care fac cursuri de acasă a depășit 160.000.
Filip Stan
30 sept. 2021, 13:21
Răzvan Cherecheş cere închiderea şcolilor:

Expertul în sănătate publică și profesorul universitar Răzvan Cherecheş a criticat decizia Ministerului Educației de a păstra școlile deschise și după depășirea ratei de infectare cu coronavirus de 6 la mia de locuitori. Acesta a spus într-o intervenție făcută astăzi, că „un singur copil asimptomatic transmite cu voioșie în jur pentru că e extrem de infecțioasă ifecția, și va merge și va răspândi și în comunitate”. În opinia lui, „cu fiecare zi în care este amânată închiderea școlilor, înseamnă cel puțin o săptămână cu care vor sta mai mult timp școlile în online ca să compenseze pentru lipsa de decizie”. Soluția ar fi testarea a tuturor elevilor cu teste antigen o dată la trei zile.

„Optimă ar fi testarea făcută o dată la 3 zile teste rapide, pentru că testele PCR nu permit testare în masă, sunt prea scumpe și durează prea mult timp. Teste rapide antigen cu sensibilitate mare există, sunt disponibile pe piață și ar trebui introduse. O testare săptămânală a tuturor ar fi extrem de necesară și ar fi trebuit organizată la nivel național. În condițiile în care nu se poate, ar trebui organizată măcar la nivel local în școli. Cu cât identificăm mai repede cazurile asimptomatice și le scoatem din comunitate, le izolăm, cu atât limităm transmiterea în comunitate pentru că un singur copil asimptomatic transmite cu voioșie în jur pentru că e extrem de infecțioasă ifecția, și va merge și va răspândi și în comunitate.

Protest faţă de eliminarea pragului de închidere a şcolilor. Sorin Cîmpeanu: „Nu copiii sunt responsabili de sănătatea părinților și bunicilor nevaccinați”

În condițiile în care la fiecare 8-9 zile se dublează rata de incidență și școlile rămân deschise fără măsuri suplimentare și nu vor fi măsuri suplimentare, eu mă aștept să ajungem la 12 la mie, care e orată teribilă la nivel național, și școlile vor trebui să fie închise. Cu fiecare zi în care este amânată închiderea școlilor, este foarte trist că se întâmplă acest lucru, cu fiecare zi amânată înseamnă cel puțin o săptămână cu care vor sta mai mult timp școlile în online ca să compenseze pentru lipsa de decizie și pentru măsurile ineficiente care se iau”, a spus Răzvan Cherecheş la Digi24.

Ministrul Cîmpeanu dezvăluie cum ar putea fi folosite testele din salivă în şcoli. Decizia care ar putea revolta părinţii: „Nu cred că e nevoie de formulare de acord”

Amintim că, întrebat de jurnaliști dacă sistemul de sănătate își permite menținerea deschisă a școlilor indiferent de rata de infectare cu noul coronavirus și dacă ne putem asuma un număr și mai mare de îmbolnăviri în rândul copiilor, al părinților și bunicilor, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a răspuns astăzi: „Nu copiii sunt responsabili de sănătatea părinților și bunicilor nevaccinați. Lucrurile stau exact invers: părinții și bunicii sunt responsabili de sănătatea copiilor”.

Reacția vine după ce reprezentanții unei asociații de părinți nemulțumiți de decizia de a menține școlile deschise peste rata de incidență de 6 la mie au protestat, joi dimineață, în fața Ministerului. Amintim că pragul de închidere a școlilor la 6 la mie rata de infectare a fost desființat miercuri de Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, potrivit unei declarații de presă făcută de ministrul Educației.

Autoritățile vor solicita Agenției Naționale a Medicamentului aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening.

Procedura de eliminare a acestui prag trebuie să urmeze mai mulți pași – după ședința Comitetului tehnico-științific urmează ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, apoi o ședința de Guvern pentru aprobarea prin hotărâre de Guvern a acelei decizii și modificarea regulilor actuale printr-un nou ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației.

Bucureștiul a ajuns miercuri la o rată de infectare de 6,64 la mia de locuitori, iar Clujul este la o rată de 6,37. Cea mai mare incidență o are Timișoara – 8,5 la mia de locuitori, potrivit datelor anunțate joi de direcțiile de sănătate publică.

Potrivit Ministerului Educației, miercuri erau raportați 8.470 de preșcolari și elevi confirmați cu COVID-19, la care se adaugă 2.688 de angajați din învățământ. Ca urmare a infectărilor, activitatea a fost suspendată în 6.874 de grupe și clase. 167.298 de copii învață acum în sistem online.

Între timp, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că școlile rămân deschise chiar dacă rata de infectare e mai mare de 6 la mia de locuitori.

Autoritățile au decis „decuplarea” scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli.

Tot procesul de aprobare se va termina vineri, iar formula de funcționare a școlilor se poate stabili din 4 octombrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a intrat în negocieri cu o echipă istorică din Anglia! Primul interviu a avut deja loc. FANATIK a obținut toate detaliile
Capital.ro
Populația României continuă să scadă. Numărul deceselor a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al nașterilor
Playtech.ro
Iarna își face apariția în România. Unde sunt prognozate 10 zile consecutive cu ninsoare și când se răcește iar vremea
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Gigi Becali a plătit o sumă record și a adus un atacant 'cu forță, explozie, viteză și tehnică'
MediaFlux
Proiect în Parlament. Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România