Ce spune Mărmureanu despre sfârşitul lumii

Un cutremur cu magnitudine mai mică de 7 poate avea loc oricând în România, însă unul puternic ar fi aşteptat după 2062, iar mesaje de genul sfârşitul lumii în anumite zile sau după anumite calendare sunt prostii, a declarat luni directorul onorific al INFP, prof. Gheorghe Mărmureanu, pentru Mediafax.
Romania TV
17 dec. 2012, 13:58
Ce spune Mărmureanu despre sfârşitul lumii

„Sunt foarte liniştit în ceea ce priveşte cutremurele la noi în ţară. Avem o analiză pe mai bine de 600 de ani, iar pentru ultimii 300 de ani ştim tot ceea ce s-a întâmplat în această ţară. Sunt anumite lucruri care nu pot să se întâmple oricând vrem sau când umblăm noi cu probabilităţi. Eu, pe partea de analiză a cutremurelor, merg pe ceea ce s-a întâmplat, nu pe matematică sau pe fizică”, a mai spus directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Mărmureanu a subliniat şi că un cutremur cu magnitudine sub 7 pe scara Richter se poate produce oricând în România, însă nu reprezintă o problemă.

„Am trecut cu toţii prin cutremurele din 1986 – cu magnitudinea 7 şi 1996, cu magnitudinea 6,9 pe Richter…Un cutremur la peste şapte şi ceva, cum a fost în 4 martie 1977, ne iese cam în perioada 2062, 2064, 2065. Ştim o prioadă, dar asta nu înseamnă că este anul exact. Dar ştim o perioadă de 18 ani, care începe în 2040 şi se termină prin 2060, şi interesant este că această analiză făcută de mine şi o cercetătoare la institut este similară celei făcute de profesorul Dumitru Enescu şi de băiatul lui care este în Japonia. Noi am găsit nişte alternanţe când «lucrează» foarte puternic Africa (activitatea seismică a zonei – n.r.) şi când «lucrează» foarte puternic India cu Australia; se potrivesc foarte bine”, a explicat Mărmureanu.

Specialistul a precizat că, în prezent, suntem în alternanţa când «lucrează» foarte puternic Australia cu India, care va dura până în 2022.

„Iar după 2022, urmează iar o perioadă de 18 sau 19 ani sau 17, cam aşa, care va fi, din nou, Africa. Africa nu a dat niciodată mai mult de 6-7 pe Richter. Nu avem cum să avem cutremur foarte puternic la noi, pentru că sistemul este extrem de prins în Asia în Japonia. Să ştiţi că japonezii nu au scăpat de partea de cutremure pe partea vestică. Vor mai fi”, a adăugat directorul onorific al INFP.

Legat de mesajele de genul „sfârşitul lumii la 21 decembrie 2012 sau în 2013„, profesorul Mărmureanu le consideră a fi prostii.

„Toate acestea sunt prostii. Singurul lucru pe care pot să-l transmit oamenilor este să nu creadă în ele. Apoi, în cazul unui cutremur, le recomand să rămână pe loc, să nu sară pe scări sau din bloc .Viitorul cutremur important nu va fi foarte puternic. Lucrul important este că un cutremur foarte puternic, peste şapte şi ceva, începe mişcarea pe verticală, care o simţi, şi după 10, 12, 15 secunde urmează mişcarea pe orizonatală, care transportă circa 76 la sută din energie Aici trebuie să fie atenţi. Dar este timp”, a adăugat cercetătorul.

Potrivit lui Mărmureanu, în România există sisteme de alertare pentru centrala atomică, pentru Poliţie şi pentru alte instituţii.

„Cei care care preiau primul semnalul de cutremur sunt inspectoratele pentru situaţii de urgenţă”, a precizat Mărmureanu.

În 2012, în Vrancea au fost înregistrate zece cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4. Seismele s-au produs la 10 ianuarie (magnitudine 4,3 pe Richter), 19 ianuarie (4 pe Richter), 26 aprilie (4 pe Richter), 26 mai (4 pe Richter), 6 iulie (4,4 pe Richter), 12 iulie (4,3 pe Richter), 31 august (4,1 pe Richter), 9 septembrie (4 pe Richter), 2 octombrie (4,2 pe Richter) şi 1 decembrie (4,6 pe Richter).

Tot anul acesta, la 1 ianuarie, în Câmpia Română, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,4 pe Richter.

DailyBusiness
Democrații cer demiterea lui Trump invocând pentru prima dată Secțiunea 4 a celui de-al 25-lea amendament
Spynews
O artistă celebră a devenit mamă pentru a treia oară, în secret! Bebelușul a fost adus pe lume cu ajutorul unei mame surogat
Fanatik.ro
Cine este milionarul misterios care l-a împrumutat pe Nicușor Dan. Cum a ajuns să dețină o avere uriașă
Capital.ro
Vești proaste pentru mii de șoferi. Se achită mai mulți bani pentru combustibil. Decizia de azi, 22 ianuarie
Playtech.ro
Documentul pe care trebuie să îl prezinte unii pensionari, pentru a primi în continuare banii de la stat. Precizări de la Casa de Pensii
Adevarul
Fermierii au o idee simplă care poate salva hrana românească: „Clientul poate cu un singur click să vadă de unde este roșia”
wowbiz.ro
Primele declarații ale mamei lui Alin, băiatul de 15 ani ucis în Timiș! Femeia îi anunțase dispariția cu doar două zile înainte de a fi găsit mort
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Angajații pot beneficia de 10 zile libere pe an, fără reducerea concediului de odihnă. În ce condiții se acordă și ce obligații au angajatorii
iamsport.ro
Fostul atacant de la Dinamo l-a distrus pe Răducioiu: ”L-au forțat la națională, era chiftea pe lângă mine! Juca la Petroșani dacă nu rămânea în Italia, Milan a luat cea mai mare țeapă”
MediaFlux
Majorarea pensiilor, din nou în discuție! Anunț de ultimă oră
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day